Actualitate, Social

Aiud: De astăzi se distribuie ajutoarele alimentare comunitare

foto: cronicadeiasi.ro
foto: cronicadeiasi.ro

Începând de marţi, 24 septembrie 2013, Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Aiud distribuie ajutoarele alimentare comunitare din partea Uniunii Europene.

Beneficiază de aceste ajutoare, următoarele categorii de persoane, conform HG nr. 600/2009:

· persoane cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizaţi;

· pensionari cu pensii de până la 400 lei/lună;

· şomeri înregistraţi conform Legii nr. 76/2002;

· persoane care beneficiază de venitul minim garantat;

· invalizii, veteranii şi văduvele de război.

Ajutoarele alimentare se vor distribui la depozitul din Aiud, situat pe str. Ostaşilor, pe drumul care coboară spre târgul de animale, pe partea stângă, după cantină.

Pentru ridicarea produselor, persoanele îndreptăţite vor avea asupra lor actul de identitate, original şi copie xerox şi dovada care atestă categoria în care se încadrează, de asemenea, în original şi copie.

Programul de distribuire al alimentelor va fi următorul:

MARŢI: 09:00 – 11:30; 12:00 – 14:00;

MIERCURI: 09:00 – 11:30; 12:00 – 16:00;

JOI: 09:00 – 11:30; 12:00 – 14:00.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

24 septembrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...