Actualitate

Foto: Ziua Protecţiei Civile din România, sărbătorită de ISU Alba
Actualitate

Foto: Ziua Protecţiei Civile din România, sărbătorită de ISU Alba

La această activitate au fost prezente oficialităţi ale judeţului – subprefectul Cornel Murg, preşedintele Ion Dumitrel şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba – Florin Roman, reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ, cadre ale inspectoratului şi elevi de la şcolile din municipiul Alba Iulia cărora, le-a fost prezentată tehnica din domeniul protecţiei civile. Prin Ordin al Ministrului Afacerilor…

Parteneriat solid între administraţia locală şi mediul neguvernamental pentru dezvoltarea municipiului
Actualitate

Parteneriat solid între administraţia locală şi mediul neguvernamental pentru dezvoltarea municipiului

Întâlnirea are menirea de a trasa un mod de lucru între administraţia locală şi ONG-uri pentru susţinerea proiectelor elaborate de către acestea, privind accesarea de fonduri nerambursabile. Primăria ar putea avea calitatea de partener în aceste proiecte, susţinând astfel o cota necesară cofinanţării, în cazul în care aceste proiecte subscriu nevoilor de dezvoltare ale municipiului,…

Demarează lucrările pentru apă și canalizare la Daia Română
Actualitate

Demarează lucrările pentru apă și canalizare la Daia Română

În urma discuțiilor, s-a convenit ca lucrările, ce vor demara în perioada imediat următoare, să fie realizate prin intermediul unui parteneriat între administrația locală, SC Apa CTTA și Consiliul Județean Alba. Astfel, Primăria este responsabilă de achiziționarea materialelor necare, SC Apa CTTA urmând să execute lucrările  pentru cei aproximativ 23 de km de rețele și…

Primăria Alba Iulia pregăteşte documentaţia pentru un nou proiect cu fonduri nerambursabile ce vizează anveloparea de locuinţe
Actualitate

Primăria Alba Iulia pregăteşte documentaţia pentru un nou proiect cu fonduri nerambursabile ce vizează anveloparea de locuinţe

Comisia Europeană a decis ca o parte din economiile rezultate în urma procedurilor de achiziţie din cadrul POR 2007-2013, să fie orientate în axa 1 – Sprijinirea Investiţiilor în Eficienţa Energetică a Blocurilor de Locuinţe. Ca urmare a acestei decizii, şase administraţii publice din oraşele reşedinţă de judeţ ale Regiunii  7 Centru vor concura în…

Instituţia Prefectului şi Pakiv România vor lucra împreună pentru romii din Alba
Actualitate

Instituţia Prefectului şi Pakiv România vor lucra împreună pentru romii din Alba

Prin acest protocol, Asociaţia Pakiv România şi-a exprimat dorinţa de la lucra cu Instituţia Prefectului – Judeţul Alba în scopul implementării politicilor publice pentru cetăţenii de etnie romă. De precizat faptul că Gruia Bumbu, primul consilier voluntar al prefectului judeţului Alba, nu va fi remunerat pentru participarea sa activă la aplicarea strategiilor europene şi naţionale…

Minele închise din Alba nu vor rămâne fără pază, problema lipsei de fonduri va fi rezolvată de Ministerul Economiei
Actualitate

Minele închise din Alba nu vor rămâne fără pază, problema lipsei de fonduri va fi rezolvată de Ministerul Economiei

Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului, MINVEST S.A. Deva, l-a informat săptămâna trecută pe prefectul Gheorghe Feneşer că paza minelor închise din judeţul Alba, pe care compania le administrează, urmează să fie retrasă. Directorul general al MINVEST S.A. Deva, Daniel Andronache, a explicat faptul că această situaţie este cauzată de lipsa acută de fonduri…

1 1.244 1.245 1.246 1.247 1.248 1.252