Actualitate, Educatie

Activităţi informative ale poliţiştilor din Alba în săptămâna „Şcoala Altfel”

Scoala altfel politieÎn perioada 07 – 11 aprilie 2014, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi-au programat  numerose activităţi comune cu dascălii şi elevii din judeţul Alba, în cadrul programului „Şcoala Altfel : Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

În această săptămână vor avea loc întâlniri informativ –  preventive, în cadrul cărora, vor fi prezentate aspecte legate de activitatea poliţiei, prevenirea delincventei juvenile, protejarea patrimoniului şi prevenirea accidentelor rutiere.

Primele activităţi au avut loc astăzi, 7 aprilie, când poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost prezenţi la Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”  şi la Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” din municipiul  Alba Iulia.

Elevilor de clasa a VIII –a din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” li s-a predat o lecţie interesantă de istorie, pe tema „ Protejarea patrimoniului naţional-cultural”, care a fost prezentată de comisarul de poliţie, dr. în istorie, Ciută Marius, poliţist în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

De aceeaşi temă captivantă vor avea parte şi elevi de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, în data de 08 aprilie a.c., şi cei din cadrul Şcolii Gimnaziale „ Mihai Eminescu” Alba Iulia, în data de 09 aprilie a.c.

Tot în cursul zilei de astăzi, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost prezenţi şi la Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” Alba Iulia, unde elevilor le-a fost prezentată tema „Prevenirea delincvenţei juvenile – răspunderea penală a minorului”.

Activităţile vor continua pe parcursul întregii săptămâni  astfel:

  • 08.04.2014: Grădiniţa cu Program Prelungit „Scufiţa Roşie” Alba Iulia – Prevenirea implicării preşcolarilor în accidente de circulaţie rutieră
  • 08.04.2014: Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia – Protejarea patrimoniului naţional cultural
  • 08.04.2014: Liceul Tehnologic “Alexandru Domşa” Alba Iulia – Prevenirea delincvenţei juvenile – răspunderea penală a minorului
  • 09.04.2014: Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia – Protejarea patrimoniului naţional cultural
  • 10.04.2014: Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia – Prevenirea implicării preşcolarilor în accidente de circulaţie rutieră – Centrul de informare de la Palatul Copiilor Alba Iulia
  • 10.04.2014: Şcoala Gimnazială „Sf. Iosif” Alba Iulia – Prevenirea implicării preşcolarilor în accidente de circulaţie rutieră – Centrul de informare de la Palatul Copiilor Alba Iulia
  • 11.04.2014: Şcoala Gimnazială Şibot Prevenirea implicării preşcolarilor în accidente de circulaţie rutieră. Prevenirea victimizării minorilor şi implicării acestora în infracţiuni – răspunderea penală a minorilor
  • 11.04.2014: Şcola Gimnazială Meteş – Prevenirea implicării preşcolarilor în accidente de circulaţie rutieră – Centrul de informare de la Palatul Copiilor Alba Iulia

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

7 aprilie 2014

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...