ALBA
Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

Acțiuni la nivel național a Poliției Române pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală

Timp de o săptămână (4-10 februarie 2019), în toate județele țării, polițiștii de investigare a criminalității economice au organizat 192 de acțiuni, pentru protejarea drepturilor de autor și combaterea contrabandei.

Cu acest prilej, au fost efectuate peste 900 de controale, dintre care  598 la agenți economici și 272 la persoane fizice.

De asemenea, s-au constatat peste 360 de infracțiuni, dintre care 323 prevăzute de Legea nr.84/1998 privind mărcile si indicațiile geografice, 15 prevăzute de Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, 9 infracțiuni de evaziune fiscală și 19 infracțiuni de altă natură.

Mai mult, au fost aplicate aproape 420 de sancțiuni contravenționale (858.445 de lei) și s-au indisponibilizat  anabolizante, aur, haine, cosmetice și alte bunuri în valoare de peste 2.500.000 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în cazul substanțelor anabolizante – 1.000.000 de lei și produselor textile – 949.457 de lei.

Prejudiciul recuperat în această perioadă, prin instituirea măsurilor procedurale specifice în dosarele penale existente sau nou constituite în domeniul vizat, este în valoare de 457.023 de lei.

Menționăm că obiectivul prioritar al acțiunilor l-a constituit prevenirea, în mod eficient, a infracționalității în domeniu, precum și identificarea, documentarea, destructurarea și tragerea la răspundere penală a membrilor și beneficiarilor principalelor rețele care introduc și comercializează pe teritoriul național produse piratate sau contrafăcute.

Activitățile s-au desfășurat în cooperare cu polițiști de la ordine publică, polițiști de la rutieră și de la frontieră, împreună cu specialiști din cadrul altor instituții cu competențe în domeniul vizat.

Distribuie Acum

14 februarie 2019

About Author

Redactiealba


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RADIO ALBA
Scrie-ne pe Messenger
Loading...