Actualitate

Acțiune preventiv-educativă organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba

Miercuri, 10 august 2022, cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, au desfășurat activități preventiv-educative pe linia faptelor antisociale, în cadrul Școlii de vară desfășurată de parohia Micești în această perioadă.

Acțiunea s-a desfășurat la Școala Gimnazială Nr. 1 Micești, locul unde se desfăsoară activitatea și au fost prezentate principalele infracțiuni sau acte antisociale săvârșite de către copii, consecințele legale, sociale și morale ale acestor fapte și diverse elemente legislative. De asemenea elevii au fost informați cu privire la acțiunile pe care jandarmii le desfășoară și li s-a adus la cunoștință implicațiile pe care faptele antisociale le-ar putea avea asupra viitorului lor.

În cadrul întâlnirii, un număr de 62 de copii s-au bucurat de interacțiunea cu jandarmii, le-au fost prezentat echipamentul din dotare și câteva tehnici de luptă și autoapărare.

Astfel de acțiuni vor continua și pe viitor și au ca scop informarea elevilor și prevenirea actelor antisociale.

The post Acțiune preventiv-educativă organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba appeared first on albapesurse.

Miercuri, 10 august 2022, cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, au desfășurat activități preventiv-educative pe linia faptelor antisociale, în cadrul Școlii de vară desfășurată de parohia Micești în această perioadă. Acțiunea s-a…
The post Acțiune preventiv-educativă organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba appeared first on albapesurse.Read More

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

10 august 2022

About Author


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.

Site-uri Partenere
Comentarii recente
Scrie-ne pe Messenger
Loading...