Actualitate, Stiri

Acţiune a poliţiştilor rutieri pe drumurile publice din mediul rural

În cursul zilei de marţi, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră, au participat la organizarea, în mediul rural, a unei acţiuni. Scopul acesteia a fost impunerea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic, în mod deosebit al conducătorilor de autovehicule care nu respectă limita legală de viteză.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 240 de sancţiuni contravenţionale, din care 188 pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 14 pentru neportul centurii de siguranţă, 2 pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare, restul constituind alte abateri de la normele rutiere în vigoare. Valoarea amenzilor aplicate este de 44.250 lei .

Totodată au fost reţinute în vederea suspendării 4 permise de conducere, dintre care 2 fiind pentru depăşire, 1 pentru alcool. Poliţiştii au retras şi 2 certificate de înmatriculare.

Pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, doi conducători auto s-au ales cu dosare penale, fiind depistaţi de poliţişti în urma controalelor efectuate.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

23 iulie 2014

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...