Actualitate, Locale, Stiri Blaj

Acţiune cu efective suplimentare, la Blaj

Polițiștii din Blaj au organizat o acţiune cu efective mărite, în municipiul Blaj şi pe raza localităţilor rurale arondate. Au fost legitimate 144 de persoane, controlate 110 autovehicule şi constatate, în flagrant, 3 infracțiuni.

În zilele de 7 și 8 septembrie 2019, Poliţia Municipiului Blaj au organizat o acţiune cu efective suplimentare, în municipiul Blaj şi în localităţile rurale arondate acestuia.

Cu această ocazie au fost legitimate 144 de persoane şi au fost controlate 110 autovehicule și 4 societăţi comerciale.

Poliţiştii au constatat 3 infracţiuni, toate în flagrant delict și au constatate 130 de abateri de natură contravenţională, sancționate cu amenzi în valoare totală de 50.805 lei, din care 19 la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică, 107 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la Legea 333/2003 privind paza bunurilor, iar restul la alte acte normative.

De asemenea, în cadrul acestei acţiuni au fost reţinute 5 permise de conducere.

Distribuie Acum

9 septembrie 2019

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALBA
Despre Noi

Platforma Media Alba,
arie de acoperire tot județul Alba .
Platforma cuprinde:

Radio Hit FM Alba Regional
Radio Hit Fm din Apuseni
Ziarul Apulum
Revista Alba100%
Ziarul Sebesanul
Ziarul De Aiud
Ziarul Blajeanul
Ziarul Cugireanul
Ziarul Motilor
Anunturi Negociat.ro
PMAB

12 pagini de social media.
Informațile live, sunt destinate celor 340.000 de locuitori ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite.




Site-uri Partenere
Radio Alba apartamente de vanzareCentrale Electrice
Scrie-ne pe Messenger
Loading...