Actualitate

Acţiune a poliţiştilor din Apuseni, soldată cu amenzi în valoare de 6.600 de lei

politie-control-000Poliţiştii din Muniții Apuseni au acţionat, în cursul zilei de ieri, pe principalele artere rutiere din zonă, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea încălcării prevederilor legale de către participanţii la trafic.

Astfel, între orele 10:00 şi 15:00, poliţiştii rutieri din Abrud împreună cu poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Abrud, au acţionat pe DN 74 şi DN 74 A (în localităţile Abrud, Bucium, Cărpiniş, Roşia Montană), pentru prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive şi depăşirii neregulamentare precum şi pentru depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule, după ce au consumat băuturi alcoolice.

Au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.600 de lei, din care 12 pentru depăşirea regimului legal de viteză, două pentru depăşire neregulamentară, una pentru alcool şi două pentru alte abateri constatate. Conducătorilor auto care s-au angajat în depășiri ilegale precum şi conducătorului auto care a condus după ce a consumat alcool, le-au fost reţinute permisele de conducere.

Între orele 09:30 – 14:00, poliţiştii rutieri din Cîmpeni, împreună cu lucrători ai Registrului Auto Român Alba, au acţionat pentru prevenirea accidentelor datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor.
Au fost verificate 25 de autovehicule iar pentru defecţiuni tehnice constatate, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3.000 de lei.

 

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

19 februarie 2014

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...