Locale, Stiri, Stiri Aiud, Stiri teius

Accident rutier provocat de un șofer aflat sub influența alcoolului

La data de 28 august 2020, în jurul orei 01.00, pe DN 1, în afara municipiului Aiud, un bărbat de 39 de ani, din Teiuș, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism în direcția Teiuș – Aiud, nu a păstrat o distanță de siguranță față de un autovehicul special care era oprit, pe partea carosabilă, pentru efectuarea unor lucrări de reparație, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, șoferul autoturismului a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul autoturismului, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate.

Poliția le reamintește conducătorilor auto:

  • Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.
  • Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut fără drept de circulaţie.
  • Concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

28 august 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...