Marți seara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din cartierul Oarda de Sus, un bărbat în vârstă de 62 de ani din Alba Iulia a efectuat manevra de depășire, dar a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un pom. În urma accidentului șoferul a fost rănit, fiind transportat la spital.
Potrivit IPJ Alba, la data de 28 iulie, în jurul orei 21.45, pe strada Victoriei din cartierul Oarda de Sus al municipiului Alba Iulia, F.D., de 62 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, s-a angajat în efectuarea unei depăşiri la finalul căreia a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un pom fructifer, aflat la marginea părţii carosabile.
În urma accidentului, F.D. a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spitalul din Alba Iulia însă nu a rămas internat.
Cercetările sunt continuate.
Lasă un răspuns