Actualitate

Accident cu pagube materiale provocat de un şofer băut

foto: satmareanul.netLa data de 20.03.2013, ora 18:44 , poliţiştii Serviciului Rutier Alba au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 1, în zona „3 Poduri”, s-a produs un accident rutier în urma căruia au fost înregistrate pagube materiale.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că I.A., un bărbat de 53 de ani, din Alba Iulia, în timp ce a condus o autoutilitară, din cauza neatenției în conducere și datorită faptului că se afla sub influenţa alcoolului, a intrat în coliziune cu un autoturism oprit parțial pe partea carosabilă, pentru remedierea unor defecțiuni tehnice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Alba unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemie.

Faţă de I.A. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

21 martie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...