Actualitate

A provocat un accident mortal pe DN 1 și a ajuns în arest

accident-noaptea-politiePoliţiştii Serviciului Rutier Alba au luat măsura reţinerii faţă de B.S.T., de 47 de ani, din municipiul Aiud, care în noaptea de 10/11.12.2013, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului, a provocat un accident rutier în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa.
După producea accidentului șoferul s-a supus doar unei recoltări de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, refuzând recoltarea celei de-a doua probe. Potrivit rezultatelor de laborator, acesta avea o concentraţie alcoolică în sânge de 1,8 g/l alcool pur în aerul expirat (pentru singura proba de sânge recoltată).
În sarcina acestuia a fost reţinute infracţiunile de ucidere din culpă, refuz de recoltare de probe biologice de sânge şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În cursul zilei de ieri, 11.12.2013, B.S.T. a fost prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Aiud şi instanței de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile.
Cercetările sunt continuate.
Reamintim faptul că, la data de 11.12.2013,ora 0024 pe DN 1, la km 406, B.S.T., de 47 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Aiud – Alba Iulia, la efectuarea virajului spre stânga, în dreptului drumului care duce spre localitatea Rădeşti, nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare condusă de F.V., de 60 de ani, din Cluj Napoca, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului autoutilitara a fost proiectată pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un tir condus de I.M., de 39 de ani, din municipiul Constanţa.
În urma accidentului F.V. a decedat iar ceilalţi doi conducători auto au suferit leziuni corporale uşoare.
În urma testărilor alcoolscop, pentru B.S.T. a rezultat valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat în timp ce pentru I.M. rezultatul a fost negativ.

Distribuie Acum

12 decembrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...