Vineri, 6 februarie 2015, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a realizat în zona Alba Iuliei, o acţiune amplă având ca scop menținerea climatului de siguranță civică, prevenirea infracţiunilor, combaterea evaziunii fiscale şi creşterii siguranţei participanţilor la traficul rutier.
Au fost angrenaţi 77 de polițiști din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice şi ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale care au constatat două infracţiuni şi aplicat 128 de sancţiuni contravenţionale.
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, colegii lor de la Poliţia Municipiului Alba Iulia şi ai Secţiilor de Poliţie Rurală Galda de Jos şi Vințu de Jos, au fost realizate 3 filtre rutiere şi efectuate 72 de controale din care 60 la unităţi comerciale şi 12 la obiective asigurate cu pază.
Au fost constate două infracţiuni din care una de natură economico-financiară şi una la regimul circulaţiei rutiere şi au fost aplicate 128 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 27.827 lei din care 3 la Legea 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 4 la Legea 12/1990 privind activitatea de comercializare a bunurilor, una la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, 108 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 12 la alte acte normative. Pentru nerespectarea regimului legal de viteză au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale.
Cu acest prilej au fost confiscate bunuri în valoare de 2.701 lei.
De asemenea au fost reţinute două permise de conducere şi au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
Lasă un răspuns