Stiri, Stiri Aiud, Stiri Apuseni, Stiri Blaj, Stiri Cugir, Stiri Ocna Mures, Stiri Sebes, Stiri teius

70 de amenzi în valoare de 33.775 lei acordate de polițiștii din județ pentru contravenţii silvice

În perioada 11 – 12 martie 2020, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos. 

La acţiune, alături de poliţişti, au participat specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Alba și a ocoalelor silvice de stat și de regim. 

Cu această ocazie, au fost efectuate 87 de controale, din care 13 în fondul forestier și 74 pe drumurile publice şi au fost verificate, în trafic, 353 de autovehicule şi 8 căruţe. 

Poliţiştii au aplicat, în total, 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 33.775 lei, din care 11 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat 17 metri cubi de material lemnos. 

Totodată, au constatat 9 infracțiuni, toate la Codul Silvic. 

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

16 martie 2020

About Author

administrator


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...