Radu Cristian:”Mediul sănătos, aerul curat și diminuarea poluării sunt ținte imperative pentru Sebeș!”

15 septembrie 2020 Scris de: Redactor Ziarul Apulum | Comunicate, Locale, Politica, Stiri

Un studiu realizat de Agenția Europeană de Mediu și dat publicității în urmă cu mai puțin de o săptămână arată că România este țara care ocupă locul 1 în Europa la decesele influențate de mediu. Un procent de 19 la sută în vreme ce la polul opus se află Suedia, cu 10 procente.

Ca atare, la nivel comunitar, stăm cel mai prost când vine vorba de mediul sănătos. Iar lucrurile sunt destul de grave pentru că vorbim deja de incidența mortalității provocată de mediul înconjurător. Nici nu vreau să mă gândesc cât din acest procent național e dat de poluarea din Sebeș!

În anii care au trecut, autoritățile din municipiul nostru au mimat preocuparea pentru un aer curat. Au tergiversat cumpărarea unui aparat de măsurare a calității aerului, au cheltuit aiurea banii pe un referendum, ca și cum nu ar fi știut că oamenii din Sebeș vor un mediu sănătos. Apoi, după cumpărarea aparatului, au dovedit ineficiență și lipsă de transparență în raportarea valorilor de poluare.

Mediul din Sebeș, oamenii de aici, nu mai pot aștepta. Sănătatea lor e mai presus de orice, aerul pe care îl respiră este vital. O prioritate a mandatului meu va fi monitorizarea permanentă a calității aerului și difuzarea transparentă printr-un sistem public a stării de fapt. Cetățenii din Sebeș se vor putea informa periodic de pe site-ul Primăriei cu privire la indicii poluării.

Crearea unui aparat de protecție a mediului cu specialiști în domeniu nu mai este un lucru exagerat. Este o necesitate. Vreau ca municipalitatea să aibă profesioniști, ingineri de mediu care să interpreteze corect orice valoare sau depășire a normelor legale de poluare și să propună cele mai corecte și eficiente măsuri de protecție și de prevenire.

M-am născut aici, am crescut aici, trăiesc aici la fel ca voi. Pentru noi și pentru copiii noștri vreau un Sebeș cu un mediu sănătos! Asta nu e o promisiune, este un angajament! Pentru că facem Administrație pentru Oameni!

Radu Cristian, candidatul PSD pentru primăria municipiului Sebeș

Nici un comentariu

Lasati un Mesaj



© Copyright | Design: Bogdan Paunescu