Actualitate, Politica, Stiri

Iohannis: Nu am de gând să devin opoziţia Guvernului Ponta

Într-o conferinţă de presă, marţi, 31 martie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre un nou guvern, unul liberal. Dar când va fi acesta investit ?

Klaus Iohannis: „Guvernul nu s-a schimbat în esenţă, doar în anumite poziţii eliberate datorită unor proceduri care nu au pus guvernul într-o lumină bună, mă refer la fostul ministru de Finanţe, cercetat de procurori, de exemplu. Nu aştept de la acest guvern să devină mai eficient. Când va veni alt guvern, e o întrebare care trebuie pusă în esenţă partidelor politice. Eu nu am de gând să preiau rolul opoziţiei, eu rămân şi mă rezum la rolul de preşedinte. Dacă opoziţia adună suficiente voturi, vom avea alt guvern. Dacă nu vom reuşi, atunci vom avea alt guvern în 2016”.

Întrebat dacă îşi mai doreşte un guvern al său, personal, Iohannis a răspuns: „Cred că orice preşedinte îşi doreşte un guvern al lui, dar să detaliez ce înseamnă al meu. E un guvern cu care poate lucra efectiv, şi formal şi informal în toate problemele care privesc statul. Să nu rămânem doar în zonă foarte teoretică, eu mi-aş fi imaginat că un guvern care vrea să lucreze cu mine, înainte să prezinte modificări semnificative la Copdul Fiscal vine la mine, le discutăm. Ori acest lucru nu s-a întâmplat, şi în alte chestiuni guvernul a considerat că poate merge mai departe fără să se consulte cu mine”.

Distribuie Acum

1 aprilie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *