Actualitate, Social

2015 declarat de Guvern „Anul Veteranilor de Război”

Guvernul a adoptat astăzi o Hotărâre de Guvern privind declararea anului 2015 drept Anul Veteranilor de Război în contextul faptului că în acest an se împlinesc 70 de ani de la încheierea celui De Al Doilea Război Mondial.

„În istoria României, cel de Al Doilea Război Mondial a reprezentat un capitol unic care a marcat existenţa poporului nostru.
Amploarea acestui conflict global a fost puternic resimţită de fiecare dintre statele implicate afectând însă, prin consecinţele socio-economice şi celelalte naţiuni.

Din cauza numărului impresionant de victime şi ca urmare a faptului că a provocat moartea a zeci de milioane de oameni, a fost considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii.

Anul 1945 a marcat sfârşitul războiului global, încetarea acestui conflict urmând unor ani grei de sacrificii, care au afectat atât civilii de pe frontul domestic cât mai ales soldaţii de pe câmpul de luptă.

Ţara noastră a participat în mod direct la acest conflict armat mondial, ostaşii români jertfindu-se în bătăliile duse pentru redobândirea de către alte state a propriilor teritorii ocupate. Totodată, bravii noştri soldaţi au luptat cu devotament şi eroism pentru a elibera fiecare brazdă de pământ românesc de sub ocupaţie străină.
Participarea armatei române la războiul universal a fost deosebit de importantă, sacrificiul ostaşilor români manifestându-se atât în bătăliile duse peste hotare, cât şi în luptele purtate pentru eliberarea gliei strămoşeşti. Basarabia, Bucovina, Odessa, Cotul Donului, Kuban, Caucaz, Stalingrad sau Crimeea, Ungaria şi Cehoslovacia, Prut, Nistru, Corneşti, Valea Prahovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, Bucureşti, Oarba de Mureş, Carei şi Satu Mare sunt câteva dintre fronturile pe care s-au jertfit militarii români. În astfel de locuri, udate de sângele eliberatorilor, s-au ridicat monumente, cimitire şi opere comemorative, se organizează ceremonii şi depuneri de coroane pentru a cinsti jertfa şi a păstra vie memoria eroilor neamului.

Recunoştinţa generaţiei contemporane pentru sacrificiul celor care au luptat în cel de Al Doilea Război Mondial s-a manifestat sub aspect legislativ, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare act normativ prin care s-a instituit Ziua Veteranilor de Război, care se organizează anual pe 29 aprilie.

Totodată, există o colaborare strânsă cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, faţă de care instituţia militară manifestă un deosebit interes, implicându-se constant în activităţile organizate de aceasta.
În acest an se împlinesc 70 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial şi, din dorinţa de a omagia eroismul ostaşilor români care s-au jertfit în acest conflict, precum şi în semn de recunoştinţă pentru curajul veteranilor de război se iniţiază proiectul de Hotărâre a Guvernului privind declararea „Anului 2015 – Anul Veteranilor de Război”.

Prezentul act normativ nu transpune legislaţie comunitară şi nu creează cadrul pentru aplicarea directă a acesteia.

Având în vedere importanţa şi contribuţia majoră a Armatei române la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, pentru a cinsti curajul ostaşilor noştri şi în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul eroilor celei mai mari conflagraţii mondiale, se declară „Anul 2015 – Anul Veteranilor de Război”, dedicat comemorării şi sărbătoririi a 70 de ani de la încetarea celui de Al Doilea Război Mondial.

Ministerul Apărării Naţionale va organiza manifestări culturale, artistice, cu caracter simbolic şi alte acţiuni cu tematică specifică, prilejuite de acest eveniment” se arată în nota de fundamentarea proiectului privind declararea anului 2015 drept Anul Veteranilor de Război.

foto: www.cotidianul.ro

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

11 martie 2015

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...