APIA: Din 17 septembrie se pot depune cererile pentru plata subvenţiilor acordate crescătorilor de vaci

16 septembrie 2013 Scris de: Ziarul Apulum | Actualitate, Social
vaci

foto: ziarulfaclia.ro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, în perioada 17 septembrie – 28 octombrie 2013, primeşte cererile de solicitare a plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, astfel:

schemă decuplată de producţie în sectorul lapte;

schemă decuplată de producţie în sectorul carne.

Pot beneficia de aceste scheme de plată, o singură dată pe an, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional (art.9 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.125/2006).

Solicitanţii trebuie să depună o cerere de solicitare a primei aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul local/judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, unde este înregistrată exploataţia însoţită de următoarele documente:

copie de pe buletinul de identitate/cartea de identitate/codul unic de înregistrare/ certificatul de înregistrare;

copie de pe paşaportul fiecărui animal pentru care se solicită primă/copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne;

copie de pe dovada de înregistrare a beneficiarilor în sistemul de administrare a cotelor de lapte precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012 – 2013, în cazul solicitării primei în cadrul schemei decuplate de producţie în sectorul lapte.

Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal în baza documentelor notariale.

Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

exploataţia de bovine să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;

solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotei de lapte în anul de cotă 2012 – 2013;

solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minim 3 tone lapte în anul de cotă 2012 – 2013.

Prima pentru această schemă se acordă pe tona de lapte produs şi înregistrat la livrari şi/sau vânzări directe în Sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2012 – 2013.

Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne se acordă producătorilor agricoli care îndeplineasc cumulativ următoarele condiţii:

deţin un efectiv minim de 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la data de referinţă de 31 ianuarie 2013;

exploataţia de bovine este înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data de referinţă 31.01.2013 şi la data solicitării primei.

Prima pentru această schemă se acordă pentru un efectiv de minim 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la care se poate adăuga şi tineret bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie la data de referinţă.

Producătorii agricoli care solicită schemele de plăţi menţionate, vor depune la centrul local/judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, unde au înregistrată exploataţia, odată cu cererea de solicitare a primelor sau în termen de 30 de zile calendaristice de la data limită de depunere a cererilor, următoarele documente:

adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că bovinele existente în exploataţie la data depunerii cererii sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi;

adeverinţă prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, cu reprezentativitate naţională sau de către o asociaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, afiliată la o organizaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională. Adeverinţa se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizaţiei/asociaţiei respective.

Cuantumul primelor pentru anul 2013 se stabileşte de către MADR, după data de 1 martie 2014, în baza situaţiei centralizatoare întocmite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu efectivele de bovine şi cantităţile de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012-2013 eligibile.

Notă: Orice cerere de solicitare a primelor pentru schemele de plăţi naţionale directe complementare poate fi retrasă în scris de către solicitant în orice moment, cu excepţia cazurilor în care Agenţia a notificat deja solicitantul asupra unor nereguli identificate în urma verificărilor administrative efectuate.

Organizaţiile/asociaţiile crescătorilor de bovine, legal constituite, care eliberează adeverinţa prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine al solicitantului, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual depus pentru anul anterior solicitării primei;

– sunt organizaţii ale crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională sau sunt afiliate la o organizaţie a crescătorilor de bovine organizată la nivel naţional.

Organizaţiile abilitate să emită aceste adeverinţe crescătorilor de bovine, legal constituite, cu reprezentativitate naţională, depun la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza căruia au înregistrat sediul social, în termen de 3 zile lucrătoare de la publicarea OMADR nr. 920 / 2013 în copie şi în original, în vederea verificării conformităţii, următoarele documente:

– lista membrilor, din care să reiasă că reprezintă 50% +1 din judeţele ţării sau acreditarea pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al unei rase de bovine;

– certificatul de înregistrare fiscală;

-bilanţul contabil anual pentru anul anterior solicitării primei, depus şi înregistrat la administraţia financiară.

Asociaţiile afiliate la o organizaţie cu reprezentativitate naţională, abilitată să emită adeverinţe crescătorilor de bovine, depun la centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza căruia au înregistrat sediul social, în termen de 3 zile lucrătoare de la publicarea OMADR nr.920 / 2013 în copie şi în original, în vederea verificării conformităţii, următoarele documente:

– adeverinţă eliberată de organizaţia crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională din care să reiasă afilierea asociaţiei;

– certificatul de înregistrare fiscală;

– bilanţul contabil anual pentru anul anterior solicitării primei, depus şi înregistrat la administraţia financiară.

După expirarea termenului de 3 zile lucrătoare de la publicarea prezentului ordin (prevăzut în OMADR nr. 920 /2013 Art.8, alin. (2) şi (3)), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură afişează pe site-ul propriu lista cu organizaţiile crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională şi asociaţiile crescătorilor de bovine legal constituite afiliate la o organizaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională, care îndeplinesc condiţiile mai sus menţionate.

APIA verifică administrativ, conform procedurii elaborate, în Baza Naţională de date a ANSVSA, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate prevăzute în OMADR nr.920/2013, Art.3 alin. (1) lit.a) şi Art. 4.

Nici un comentariu

Lasati un Mesaj



© Copyright | Design: Bogdan Paunescu