Actualitate, Reportaje & Anchete

Potcovarii din Apuseni – pe cale de dispariţie

potcovariMeseria de potcovar începe să devină o rari­­tate în munţii Apuseni.

După industrializarea forţată a oraşelor majoritatea potcovarilor au devenit strungari sau forjori, iar străvechea meserie  este acum pe cale de dispariţie. Cu toate acestea, mai exis­tă puţini oameni care practică această meserie şi din suflet, chiar dacă nu le aduce beneficiile necesare.

Pe o rază de mai multe zeci de kilometri, în inima munţilor Apuseni, un singur bărbat mai face potcoave pentru animalele de tracţiune, după ce în urmă cu zeci de ani, fiecare sat avea potcovarul lui.

Acum, în satul Geogel, comuna Ponor, doar Culiţă Bogdan mai face potcoave pentru animalele din satele din zonă. Pentru familia Bogdan, potcovăritul este o tradiţie, iar nea Culiţă este hotărât să nu permită dispariţia meşteşugului. Mai mult, nea Culiţă, cum îi spun cunoscuţii a moştenit meş­teşugul potcovăritului de la tatăl şi bunicul său.

De mai bine de 20 de ani practic meseria asta. Si confecţionez potcoave pentru cai şi pentru boi, şi merg cu ele prin târguri, sau mă caută oameni din sate de la zeci de kilometri, de la Baia de Arieş, de la Săciua, de la Poşaga, şi îs mulţumiţi de potcoavele pe care le fac„, povesteşte Culiţă Bogdan.

Bogdan cunoaşte tot ceea ce este legat de prelucrarea fierului, de la producerea cărbunilor până la alegerea nicovalei potrivite pentru materialul ce trebuie prelucrat.

În fiecare primăvară el îşi fabrică mangalul necesar foalelor, şi ajutat de fiul său Silviu, îi depozitează în saci.

El l-a iniţiat în tainele potcovăritului şi pe Silviu, care acum are 15 ani, şi vrea să îi lase moştenire atelierul. Singura problemă ar fi aceea că Silviu are alte hobby-uri şi nicidecum fabricatul potcoavelor.

Îmi place să lucrez la potcovărie, şi poate că aici voi lucra, nu poţi să şti niciodată, dar mai mult îmi place electrotehnica, şi de aceea vreau să urmez un liceu cu specific electrotehnic„, se destăinuie Silviu Bogdan, cel care trage la baros alături de tatăl său şi care ne-a arătat tonalitatea diferită a nicovalelor pe care se bat potcoavele. „Am învăţat tot ce este legat de potcovărie de la tata, dar nu ştiu, parcă nu este chiar ceea ce îmi doresc„,  mai spune Siviu.

Fabricarea unei potcoave începe în mo­men­tul în care fierul neprelucrat intră în atelier. „Aducem fierul, şi mergem să căutăm lemn pentru cărbuni. La fabricatul cărbunilor este un secret, că trebuie să clădeşti lemnele, de preferat să fie de prun, şi după aia să le dai foc din interior, să ardă mocnit„,  destăinuie Culiţă secretele potcovăritului.

Următorul pas este tăierea fierului la di­mensiunile necesare şi încălzirea lui.

După ce au tăiat metalul, cei doi bărbaţi ai familiei Bog­dan au aşezat bucăţile între cărbunii aprinşi.

Cu o forţă supradimensionată pentru un băiat de vârsta lui, Silviu acţionează foalele, care cu un şuierat puternic încing jarul iar metalul începe să prindă culoarea roşiatică a fierului încins.

Cu o îndemânare intrată deja în reflexele necondiţionate, nea Culiţă apucă metalul încins cu un cleşte de dimensiuni considerabile, iar în tandem cu Silviu, cu ajutorul a două baroase începe să dea formă potcoavei.

Fabricarea unei perechi de potcoave pentru vite durează în jur de un minut, timp în care se poate constata coordonarea aproape perfectă între tată şi fiu. „Acuma lucrăm împreună de când era mic şi deja simte când învârt potcoava, când lovesc cu ciocanul şi nu se întâmplă nici un accident„, povesteşte Culiţă Bogdan, mândru de îndemânarea fiului său

Oamenii din comunele din jur vin la nea Culiţă să îşi potcovescă animalele şi spun că acesta face cele mai bune potcoave.

Primarul comunei, Victor Cordea povesteşte că şi el îşi potcoveşte calul tot la Culiţă Bogdan şi că potcoavele fabricate de acesta sunt de o calitate foarte bună.

Unul dintre puţinii potcovari din munţii Apuseni, nea Culiţă Bogdan, se poate mândri că fabrică cele mai bune potcoave din ţară. Pot să garantez că sunt mult mai bune decât potcoavele fabricate de uzinele de specialitate, ţi mult mai rezistente„, afirmă primarul Cordea.

La fel ca şi alte meserii tradiţionale, şi potcovăritul este dus mai departe de o singură familie, care totuşi, într-o bună zi s-ar putea să renunţe, şi atunci va fi prea târziu ca cineva să încerce să îl reanimeze.

Emanuel Jilinschi

Distribuie Acum

21 mai 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *