Actualitate

2 tâlhări au fost arestaţi pentru 29 de zile

foto: social.moldova.org
foto: social.moldova.org

B.I.E., de 23 de ani şi A.M.V., de 33 de ani, ambii din Alba Iulia, suspecţi de comiterea în seara zilei de 21.10.2013, a unei tâlhării asupra unui bărbat de 56 de ani, din localitatea Ghelniţa, judeţul Covasna, au fost prezentaţi Judecătoriei Alba Iulia, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru o perioada de 29 de zile.

Poliţiştii din Alba Iulia au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Ghelinţa, judeţul Covasna, cu privire la faptul că în seara zilei de 21.10.2013, în timp ce se afla pe strada Toporaşilor din Alba Iulia, doi bărbaţi l-au deposedat, prin violenţă, de o sumă de bani.

În urma investigațiilor efectuate de poliţişti, la scurt timp de la sesizare, s-a reușit identificarea principalilor suspecţi de comiterea faptei, B.I.E., de 23 de ani, din Alba Iulia şi A.M.V., de 33 de ani, din Alba Iulia, ambii cunoscuţi cu antecedente penale.

În sarcina acestora s-a reţinut faptul că în seara de 21.10.2013 la ora 20,15, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, într-un local public din zona Pieţei Cetate din Alba Iulia, l-au urmărit şi pe strada Toporaşilor l-au agresat şi i-au sustras suma de 400 lei.

Faţă de cei doi suspecţi a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

24 octombrie 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...