Actualitate

2 persoane din Alba au fost înșelate prin metoda “accidentul”

foto: ziarulorizont.info
foto: ziarulorizont.info

La sfârşitul săptămânii precedente, alte două persoane din judeţul nostru a devenit victime ale infracțiunii de înşelăciune, comise prin cunoscutul mod de operare „accidentul” .

În primul caz, victima, o persoană de 53 de ani, din Alba Iulia, a fost contactată telefonic de către o persoană care s-a prezentat ca fiind fiul său şi care i-a spus că a avut un accident rutier şi trebuie să plătească suma de 2.500 de euro unui avocat.

Pentru a-şi întări susţinerea, escrocul i l-a dat la telefon pe aşa zisul avocat care i-a cerut femeii să cumpere 25 de cartele reîncărcabile, cu o valoare de 25 de euro fiecare, urmând să se întâlnească în parcarea unui supermarket din Alba Iulia pentru a-i preda carterele.

Din fericire, femeia şi-a dat seama că este victima unei infracțiuni şi nu a dat curs solicitărilor iar în cursul aceleiaşi zile a anunţat poliţia.

Un alt caz a fost semnalat în data de 05.10.2013, de către o femeie în vârstă de 73 de ani, din Teiuş.

Aceasta a fost contactată în după amiaza aceleiaşi zile, prin reţeaua de telefonie fixă, apelantul recomandându-se ca fiind avocatul fiului său care ar fi comis un accident rutier în urma căruia o femeie şi un copil au ajuns la spital.

Apelantul i-a spus femeii că fiul ei urmează să dea declaraţii la politie iar pentru a-i putea da detalii în continuare despre anchetă, i-a cerut să cumpere 3 cartele telefonice preplătite, în valoare de 75 de euro. Femeie a cumpărat cartelele şi i-a comunicat escrocului codurile de reîncărcare.

Ulterior şi-a dat seama că a fost înşelată şi s-a adresat Poliţiei Oraşului Teiuş.

În ambele situaţii,cercetările sunt continuate în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor.

Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de înşelăciune, poliţiştii din Alba le recomandă cetăţenilor din judeţul nostru:

· Nu oferiți date personale despre dumneavoastră, rude sau vecini apropiați, daca sunteți abordați direct sau telefonic de persoane necunoscute, sub pretextul unor presupuse câștiguri sau de către indivizi care susțin ca sunt reprezentanți ai unor companii de telefonie, cablu sau bănci.

· În cazul in care sunteți contactați de persoane care pretind a fi o ruda apropiată sau susţin că sună din partea acesteia şi pretind ca au urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier în care ar fi fost implicată, nu dați curs solicitării, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoțională.

· Verificați daca ruda în cauza a fost implicată într-un eveniment rutier, cereţi date despre unitatea medicală, de Politie sau Parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau sunaţi chiar persoana în cauză pe numărul acesteia. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile.

· Dacă sunteţi contactat de către cineva care va apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin şi nu mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii politiei.

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

7 octombrie 2013

About Author

Cititorul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...