Actualitate

13-19 Mai: Săptămâna Naţională a Voluntariatului în Alba Iulia

afis_SNV_2013Astăzi, 13 mai 2013, la Alba Iulia va debuta a treia ediție a Săptămânii Naționale a Voluntariatului. SNV, organizat la Alba Iulia de Centrul Județean de Voluntariat Alba în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Primăria Alba Iulia, Arhiepiscopia Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților, Asociația SM Speromax, Asociația Pro Tinerețe, Fundația Comunitară Alba, Caritas, Alumni Alba Iulia, Alba Mall, Centrul de informare, consiliere și orientare în carieră din cadrul UAB, Agenția Națională Antidrog și Centrul de transfuzie sangvină este cel mai mare eveniment anual de celebrare a voluntariatului şi de apreciere publică a voluntarilor.

El urmărește să mobilizeze cât mai multe organizaţii şi voluntarii pe care aceştia îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor.

Evenimentul a fost iniţiat în anul 2002 de către Pro Vobis – Centrul Naţional de Voluntariat şi implementat în fiecare an în colaborare cu Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat din România şi cu VOLUM – Federaţia Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România.

Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) reprezintă o serie de acțiuni deschise tuturor: persoane care cred că prin fapte mici pot schimba ceva în mai bine, tineri, organizaţii, instituţii, companii, grupuri de iniţiativă care doresc să desfăşoare activităţi de voluntariat sub egida SNV şi tuturor actualilor şi viitorilor voluntari.

SNV un eveniment în plină creştere, construit pe convingerea că în România există foarte mulţi oameni care au potenţialul de a contribui la soluţionarea creativă a problemelor comunităţi, dar nu ştiu cum să se implice.

Ea oferă, în plan local, un cadru pentru recunoaşterea şi aprecierea publică a voluntarilor şi a muncii voluntare, demonstrând importanţa contribuţiei acestora la soluţionarea problemelor comunităţii.

Totodată, ea reprezintă o demonstraţie a convingerii că stă în puterea noastră să comunicăm şi să colaborăm pentru a ne facem viaţa mai frumoasă.

Program

Luni – 13 MAI:

Deschiderea Oficială a Săptămânii Naționale a Voluntariatului în Alba Iulia
Locaţie: Universitatea 1 Decembrie 1918 – Palatul Apor / Sala Senatului
Ora: 13:30

Marți – 14 MAI:
Expoziție de Fotografii din activitățile de voluntariat 2012
Locaţie: Alba Mall
Ora: 10.30
Campania de donare de jucării la Grădinița Scufița Roșie
Locație: Grădinița Scufița Roșie
Ora: 11.00
Seminar Prevenirea Traficului de Persoane
Locație: Universitatea 1 Decembrie 1918 – Aula Mică
Ora: 14.00

Miercuri – 15 MAI:
Campanie stradală de promovarea voluntariatului
Locaţii: Locaţii: În zona Piaţa Iuliu Maniu, Parcul din Cetate, Bulevardul Transilvaniei, Realitatea TV, zona Piaţa Cetate
Ora: 18:30-20:30
Forumul Societății Civile
Locație: Hotel Parc
Ora: 12.00
Work-shop – Anti Drog –
Locație: Universitatea 1 Decembrie 1918 Amfiteatrul – Aula Mică
Ora: 14.30
Celebrarea filmului românesc
Locație: Căminul de persoane vârstnice Alba Iulia
Ora: 11.00-13.00

Joi – 16 MAI:
Școala voluntariatului – Dezbateri pe tema voluntariatului, dialog deschis cu specialiști din ONG-uri despre importanța și avantajele voluntariatului, la nivel comunitar dar și personal
Locație: Facultatea de Teologie Ortodoxă – Aula Mică
Ora: 17.00
Forum ONG – Tineret și Educaţie
Locație: Amfiteatru Casei de Cultură a Studenţilor
Ora: 14.00
Târgul Voluntarului/ Volunt Expo
Locaţie: Zona Catedrala Ortodoxă
Ora: 17.00 – 21:00

Vineri – 17 MAI:
Forum ONG – Social
Locație: Sediul Alumni UAB, Subsol Corp C, Universitatea 1 Decembrie 1918
Ora: 12:00
Forum ONG – Cultură
Locație: Sediul Alumni UAB, Subsol Corp C, Universitatea 1 Decembrie 1918
Ora: 15:00

Sâmbătă – 18 MAI :
Alternativă la vicii – Campanie stradală pentru promovarea unui stil de viață sănătos
Locaţii: În zona Piaţa Iuliu Maniu, Parcul din Cetate, Bulevardul Transilvaniei, Realitatea TV, zona Piaţa Cetate
Ora: 10:00-12:00; 14:00-15:00 şi 18:30-20:30
Atelier Creativ
Locație: Alba Mall – Atelier Creativ
Ora: 17.30 – 19.30

Duminică – 19 MAI:
Încheierea Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2013
Activități 14 – 18 MAI:
Campanie de donare de sânge
Locație: Centrul de Transfuzie Sangvină Alba Iulia
Ora: 8.00 – 12.00 Luni – Vineri

Distribuie Acum

Comentarii

Comentarii

13 mai 2013

About Author

Ziarul Apulum


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...