Ziua Mondială fără Tutun – 31 mai 2015, va fi marcată de...

Ziua Mondială fără Tutun – 31 mai 2015, va fi marcată de CPECA Alba prin activităţi în liceele din judeţ

În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul cererii şi reducerii ofertei de droguri, Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru marcarea Zilei Mondiale fără Tutun – 31 mai 2015, prin continuarea campaniei „Ajută-mă să cresc sănătos!” şi prin realizarea de activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare, activităţi de petrecere a timpului liber şi de formare de abilităţi în unităţile de învăţământ.

Astfel, cu această ocazie, specialiştii C.P.E.C.A. Alba vor derula activităţi la Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir, Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna, Liceul Tehnologic „Ştefan Manciulea” Blaj, Liceul „Horea, Cloşca şi Crişan” Abrud, Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia, Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” Alba Iulia, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alba, Colegiul Tehnic Aiud, Grădiniţa cu Program Normal nr. 16 Alba Iulia. De asemnea, specialiştii CPECA Alba vor organiza, la Penitenciarul Aiud, o acţiune de informare-sensibilizare-conştientizare adresată persoanelor private de libertate.

În data de 29.05.2015, va avea loc o acţiune informativă la Alba Mall Alba Iulia, prin amenajarea unui stand unde voluntarii CPECA Alba vor împărţi persoanelor interesate, în special părinţilor, dar şi tinerilor, materiale de promovare a mesajului „Ajută-mă să cresc!”, odată cu oferirea de sfaturi şi încurajarea persoanelor fumătoare în sensul schimbării comportamentului de consum.

De asemenea, în data de 05.06.2015, se va desfăşura o acţiune la Winner’s Club Ţălnar-Baza Sportivă, unde voluntarii CPECA Alba vor împărţi tinerilor materiale în vederea împiedicării sau întârzierii debutului în consumul de tutun.
Voluntarii CPECA Alba din cadrul Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, alături de colegii lor, vor organiza un marş, în data de 03.06.2015, pe holurile şi în curtea liceului, cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra consumului de tutun, şi, totodată, vor desfăşura activităţi de sensibilizare în rândul colegilor din cadrul unităţii de învăţământ privind riscurile la care se supun tinerii prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul „fumat pasiv“ -, prin distribuirea de materiale informative.

În data de 29.05.2015, în municipiul Aiud, Colegiul Tehnic Aiud, în parteneriat cu CPECA Alba, marchează Ziua Mondială fără Tutun, prin organizarea unei acţiuni de sensibilizare a tinerilor în vederea renunţării la fumat. Aceştia vor oferi alternative la consum – o gogoaşă în schimbul unei ţigări.
În fiecare an, la data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, prin instituţiile naţionale responsabile de monitorizarea şi implementarea politicilor de reducere a consumului de tutun, marchează Ziua Mondială fără Tutun, subliniind riscurile de sănătate asociate consumului de tutun şi pledând pentru programe eficiente de reducere a consumului de tutun. Pentru Ziua Mondială fără Tutun 2015, O.M.S. face apel către toate ţările de a lucra împreună pentru a reduce/stopa comerţul ilicit cu produse din tutun, aceasta fiind o prioritate la nivel mondial a tuturor sistemelor de sănătate, juridice şi economice, de guvernare şi de luptă împotriva corupţiei.
Obiectivele campaniei iniţiate de O.M.S. în 2015 sunt: de a sensibiliza opinia publică cu privire la prejudiciul asupra sănătăţii cauzat de comerţul ilicit cu produse din tutun, în special sensibilizarea grupurilor de tineri şi persoanelor cu venituri mici, grupuri de risc datorită accesibilităţii sporite la aceste produse cu costuri încă mici; de a indica cum ar putea avea de câştigat programele de îngrijire a sănătăţii, politicile de control asupra produselor din tutun, prin creşterea impozitelor şi a preţurilor, prin avertismente vizuale şi alte măsuri care în prezent sunt subminate de comerţul ilicit cu produse din tutun; de a evidenţia că acumularea de venituri mari ale grupărilor criminale provenite din comerţul ilicit cu produse din tutun este un mijloc de finanţare a altor activităţi organizate de criminalitate, inclusiv traficul de medicamente, de fiinţe umane şi traficul de arme, precum şi terorismul.

La nivel global consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane decese în fiecare an, iar mai mult de 80% din aceste decese vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns