Week-end perfect pentru ski! Pârtiile de la Șureanu și Arieșeni acoperite de...

Week-end perfect pentru ski! Pârtiile de la Șureanu și Arieșeni acoperite de zăpada!

Vârf de sezon de ski în județul Alba. Cele două domenii schiabile oferă condiții perfecte pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Ninsorile căzute în ultimele zile a făcut ca stratul de zăpadă de pe pârtii să fie ideal pentru ski și snowboard.

Astfel, în continuare, zăpada este din belșug la Șureanu, unde pârtiile se prezintă excelent. A nins mult, iar gerul din ultimele zile a păstrat bine stratul de zăpadă, atât pe pârtii, cât și în off-piste. În plus, drumul dintre lacul Oașa și pârtii este acceptabil, fiind perfect practicabil de către orice tip de mașină. Tot ceea ce trebuie să faceți este să circulați cu prudență și, apoi, să vă bucurați de pârtii!

Conform prognozelor meteo (http://freemeteo.ro/vremea/muntii-surean/7-zile/meteograma/?gid=665721&language=romanian&country=romania), nu vor mai fi ninsori în weekend, ci exclusiv vreme foarte rece (cu temperaturi între -18 și -8 grade Celsius), ceea ce va garanta păstrarea zăpezii în condiții optime. Totodată, prognozele anunță ninsori însemnate cantitativ pentru ziua de luni, urmate de o răcire puternică a vremii. În mod evident, aceste fenomene vor asigura continuarea cu succes a sezonului de schi, la Șureanu. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată.

La Arieșeni, situația pârtiilor de schi este la fel de îmbucurătoare, unde zăpada este suficientă, iar vremea se prezintă satisfăcător în weekend, asigurând continuarea cu succes a sezonului. Stratul de zăpadă este mai mult decât suficient, pe pârtiile Vârtop 1 și Vârtop 2, astfel că spoturile de iarnă pot fi practicate în condiții foarte bune la Arieșeni. Se poate schia în condiții foarte bune, inclusiv în zonele de off-piste. Instalațiile de transport pe cablu vor funcționa în regim normal.

Conform prognozelor meteo (http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania), la Arieșeni nu va mai ninge în weekend, ci va fi vreme extrem de rece, cu temperaturi care vor oscila între -20 și -7 grade Celsius. Din fericire, urmează ninsori în ziua de luni, urmate de ger, lucru care va asigura continuarea în condiții bune a sezonului de schi. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată.

Sursa: Florian-Rares Tileaga, monitor schi in Muntii Sureanu

 

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns