VASILE BLAGA: PNL va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului

VASILE BLAGA: PNL va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, marți seară, în cadrul unei ediții speciale, la Realitatea TV, moderată de Ovidiu Marincea, că PNL va depune moțiunea de cenzură, pentru schimbarea celui „mai nociv Guvern de după ’90”, în luna iunie, tema acesteia urmând să fie de ‘nerefuzat’, precizează Blaga, indiferent din care zona politică provine parlamentarul.

Nu am dat niciodată termene pentru schimbarea unui Guvern, pentru că schimbarea unui Guvern nu poți decât să o faci pe cale constituțională și sunt doar trei variante: prin alegeri anticipate, așa cum ne-am dorit, dar lucrul ăsta e imposibil în România postdecembristă, s-ar fi putut schimba dacă Victor Ponta ar fi înțeles din înfrângerea usturătoare pe care a luat-o, în 16 noiembrie, și nu îl văd pe Victor Ponta să își dea demisia, în niciun fel, și mai e moțiunea de cenzură, pe care am promis că o vom depune în luna iunie. Tema am discutat-o. Ne facem calculalele pentru reusita unei astfel de măsuri, nu e un lucru simplu (…) Discuțiile au fost continue, în această perioadă. Pentru prima dată, de când sunt în politică, un partid din timp își pregătește un program de guvernare. Acum l-am început din timp, proiectul s-a discutat încă din luna ianuarie. L-am prezentat tutoror forțelor politice din Parlament, cu excepția PSD, pentru a crea o masă critică, numai așa poți să construiești o majoritate ca să dai jos Guvernul Ponta”, a declarat Vasile Blaga.
sursa www.realitatea.net/

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns