Universitatea „1 Decembrie 1918″ – 22 de ani de excelenţă universitară

Universitatea „1 Decembrie 1918″ – 22 de ani de excelenţă universitară

16Universitatea 1 Decembrie 1918 este deja de ani buni, pentru albaiulieni, o existentă la fel e firească precum Muzeul Naţional al Unirii sau Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul. Cu toate acestea, nu toată lumea ştie că universitatea este relativ tânără, iar istoria clădirii este cu adevărat interesantă. Pilon de bază al învăţământului din Alba, clădirea în care funcţionează UAB, este de fapt o bucurie de istorie din trecutul zbuciumat de două milenii al cetăţii Alba Carolina.

Decizia.

“Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este o instituţie de învăţământ superior şi cercetare cu caracter public, de stat, integrată sistemului naţional de învăţământ superior. Universitatea funcţionează în baza Constituţiei României, a Legii Învăţământului nr. 84/1995, a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, a Cartei universitare şi regulamentelor proprii de funcţionare elaborate potrivit legii. Universitatea a fost înfiinţată în anul 1991, prin Hotărârea Guvernului României nr.474/09.07.1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Anul 1991, Nr.160.

În anul 2009 Universitatea a fost reevaluata instituţional, obţinând calificativul GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT.”

Aşa se prezintă Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, una dintre cele mai importante şi stabile instituţii de învăţământ înfiinţate în România după 1989. Începuturile Universităţii sunt cunoscute foarte bine de către cei care în acele vremuri de nou început au avut ambiţia să transforme Alba Iulia într-un centru universitar. Probabil ca mulţi sceptici au privit cu neîncredere iniţiativa autorităţilor locale, dar, după mai bine de 20 de ani, se vede cum UAB a progresat, iar aria specialităţilor a crescut de la an la an, acoperind practic nevoile societăţii.

Aşa cum scria prof.dr.Ghe.Anghel în nr. 56 al revistei Dacoromania, Universitatea 1 decembrie 1918 nu a fost prima intenţie de a aduce învăţământul superior la Alba Iulia. De fapt, în anii 1960. Prin 1962–1963, Academicianul Ştefan Pascu, pe atunci decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Cluj, a propus înfiinţarea la Alba Iulia a unui institut pedagogic de trei ani, desemnându-mă pe mine, proaspăt angajat la muzeu, să conving autorităţile locale pentru a aproba această iniţiativă. De la Bucureşti , a venit un „cadrist secretos” care m-a căutat la muzeu şi împreună am discutat cu conducerea raionului Alba, propunându-i să accepte şi să anunţe conducerea regiunii Hunedoara. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu această iniţiativă, dar am aflat ulterior că institutul propus pentru Alba Iulia a luat fiinţă la Târgu Mureş.

O altă iniţiativă s-a derulat în anii 1967-1968 cu prilejul pregătirilor pentru sărbătorirea Semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România.

Miron Constantinescu, fost secretar al biroului C.C. al P.C.R., a fost delegat să conducă lucrările de amenajare a muzeului. Acesta era originar din Arad şi cunoştea bine activitatea Consiliului Naţional Central din 1918, cu sediul la Arad , care a pregătit actul Unirii Transilvaniei cu România. Printre alte documente avea şi procesul verbal în original al discuţiilor ce s-au purtat la Alba Iulia în zilele de 29 şi 30 noiembrie 1918 la hotelul „Hungaria”, (ulterior „Dacia”), privitoare la întocmirea Proclamaţiei Unirii şi la desfăşurarea Adunării Naţionale de la 1 Decembrie.

În timpul deselor vizite la Alba Iulia şi în discuţiile privitoare la organizarea muzeului, colectivul muzeului format din prof. Alexandru Popă, prof. Ion Berciu, prof. Eugen Hulea şi prof. Gheorghe Anghel a propus lui Miron Constantinescu să sprijine înfiinţarea unui institut de trei ani la Alba Iulia sau a unei facultăţi de istorie şi filologie cu o secţie de filologie clasică şi modernă. Propunerea a fost însuşită şi de conducerea judeţului, urmând ca aceasta să fie înaintată organelor centrale de la Bucureşti. Rezultatul nu a fost comunicat nimănui, niciodată, dar după 7 ani de la propunerea noastră, în 1975, s-a înfiinţat la Alba Iulia Liceul Militar „Mihai Viteazul”, instituţie de mare prestigiu a învăţământului militar din România.

Din fericire, una dintre împlinirile aduse Revoluţia din decembrie 1989, pentru Alba Iulia, a fost înfiinţarea Universităţii. „În 1990, după înlăturarea regimului dictatorial s-au reluat propunerile mai vechi. În prima fază, în 1990, împreună cu domnul Ilarie Oargă, economist, numit primar al judeţului Alba, funcţie tranzitorie până la alegerile din mai 1990 când s-a instituit funcţia de prefect, am redactat un prim memoriu pentru înfiinţarea la Alba Iulia a unui Centru Naţional de studii istorice şi a unei facultăţi de istorie, arheologie, arhivistică şi studii clasice. Am argumentat această notă evidenţiind tradiţia istorică a oraşului, patrimoniul deţinut şi instituţiile de învăţământ care au funcţionat aici în evul mediu. Problema înfiinţării unei universităţi la Alba Iulia a fost din nou lansată cu prilejul vizitei în oraş a primului ministru Petre Roman în aprilie 1990 şi a preşedintelui Ion Iliescu în iulie 1990. Tot cu acest prilej s-a propus de către Muzeul Unirii într-o şedinţă, în prezenţa autorităţilor amintite, Parlamentului să decreteze ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţionala a României şi ca imn naţional „Deşteaptă-te, române!”.

Acţiunea de înfiinţare a unei universităţi la Alba Iulia s-a reluat la începutul anului 1991 în timpul mandatului de prefect al lui Barb Partenie şi al viceprefectului Bele Ioan.

Pentru ca să fie aprobată înfiinţarea universităţii, memoriul trebuia să conţină şi posibilităţile de dotare spaţiul unde să se desfăşoare activitatea. Muzeul a pus la dispoziţie, cu titlu provizoriu, partea de nord a clădirii cu Sala Unirii (7 camere) pentru sediul universităţii şi spaţiul pentru depozitarea mobilei şi a altor bunuri ce s-au achiziţionat. Pentru cursuri, în primul an, s-a pus la dispoziţie sala de şedinţe a muzeului şi s-a obţinut aprobarea pentru două săli la Casa Armatei. Pentru dezvoltarea imediată s-a cerut clădirea Inspectoratului Şcolar din Cetate, Palatul Apor, Centrul Militar şi în perspectivă localul “Liceului Industrial Nr.4” sau jumătate din clădirea Liceului „Horea Cloşca şi Crişan”.

În final, prin Hotărârea Guvernului României nr.474 din 1991, s-a aprobat înfiinţarea Universităţii „1 Decembrie 1918” la Alba Iulia cu următoarele facultăţi: Facultatea de Istorie şi Arheologie, Facultatea de Teologie şi Asistenţă Socială şi un Colegiu Economic” arata dl.prof.Gheorghe Anghel în numărul amintit al revistei Dacoromania.

Istoria.

Albă Iulia a oferit un spaţiu atrăgător pentru coexistenţa tradiţiilor culturale române, maghiare evreieşti chiar, stimulate prin intermediul instituţiilor politice, culturale (Biserică, tipar, bibliotecă) dar mai ales universitare. Odată cu începutul cu secolul al 16-lea este atestată pluralitatea vocilor în capitala Principatului. De exemplu, prin adoptarea Codului de legi al ţării, Approbatae Coinstitutiones, în Edictul 72, se reglementa dreptul de aşezare a evreilor exclusiv în oraşul Alba Iulia. Era primul spaţiu urban european care lua o asemenea hotărâre.

Indiscutabil, avem motive să afirmăm că Cetatea Alba Iulia are o tradiţie pentru încurajarea identităţilor plurale. Cultivarea acestui spirit într-o formulă academică, într-un spaţiu instituţionalizat, universitar a fost decisiv de-a lungul timpului şi a înregistrat o evoluţie distinctă în spaţiul ardelean.

Un profil bine definit în viaţa culturală a oraşului Alba Iulia în prima jumătate a veacului al 17-lea îl avea şcoala superioară a principelui Gabriel Bethlen, înfiinţată în anul 1622. A fost o şcoală de tip umanist, comparabilă cu Academia lui Vasile Lupu, întemeiată la Iaşi, în 1640 şi Academia de la „Sf. Sava”, înfiinţată de Constantin Brâncoveanu la Bucureşti. În ambiţiile sale de protector al culturii şi al artelor frumoase, principele Bethlen voia să transforme Alba Iulia într-un Heidelberg de est. Aceasta a fost a doua şcoală de rang universitar în Transilvania medievală, după cea a iezuiţilor din Cluj, de la sfârşitul secolului al 16-lea.

Prin art. VI al dietei de la Cluj din 1622 se hotărâse înfiinţarea unui colegiu la Cluj, pe locul celui iezuit, în ansamblul fostei mănăstiri franciscane din colţul sud-estic al oraşului. În ciuda acestei hotărâri, profesorii străini, sosiţi în Transilvani, la 29 august 1622 se aflau la Cluj, şi-au început activitatea nu la Cluj, cum se prevăzuse, ci la Alba Iulia.

Printre motivele schimbării, se presupune, că juca un rol opoziţia cetăţenilor, în majoritate unitarieni, ai Clujului, care se opuneau înfiinţării acolo a unui colegiu calvinist, pe locul celui iezuit de care abia scăpaseră; un alt motiv consta în faptul că ansamblul, distrus de clujeni în 1603 şi folosit apoi drept carieră de piatră, necesita ani de refacere pentru a servi scopului stabilit pe când principele nu acceptă ideea unei amânări de asemenea proporţii. Chiar dacă nu cunoaştem detaliile acestei hotărâri, este de presupus că motivele enumerate au dus la aşezarea colegiului academic în Alba Iulia.

Documentele privind Misiunile iezuite din Transilvania au oferit dovezi incontestabile că cel puţin până în 1624, şcoala calvină funcţiona în clădirea fostului colegiu iezuit din cetate.

Existenţa şi evoluţia colegiului au înregistrat şi dificultăţi după plecarea în cursul anului 1623 a primilor profesori străini, Martin Opitz, Jakob Kopisch şi Friedrich Pauli, lipsa cărora urma să fie suplinită de Albert Molnár Szenczi şi de un profesor francez necunoscut nouă. La sfârşitul lunii august 1629 ajunge în Alba Iulia relativ tânărul profesor Bisterfeld, ceilalţi doi colegi ai acestuia, socrul său Johann Heinrich Altstedt şi Ludwig Fischer (Pişcător) sosind în Transilvania abia în 17 noiembrie, cu două zile după moartea principelui.

Prin testamentul semnat la data de 31 august, Gabriel Bethlen donase şcolii din Alba 20 de mii de forinţi, taxa anuală de 2000 de forinţi a oraşului Debreţin, un colier scump şi o valoroasă posesiune viticolă, în ţinutul Tokaj. Prin donaţia semnată la 2 septembrie, târgul Aiud cu aşezările Aiudul de Sus, Mirăslău, Măgina şi Hilda, precum şi cu părţi ale posesiunilor Valea izvoarelor, Decea şi Henig îi reveniseră „collegio Albensi a nobis fundatae”. Construirea colegiului a fost începută aşadar abia în ultimii ani de domnie ai principelui Gabriel Bethlen, în intervalul 1627-1629. Construcţia colegiului a fost reluată în perioada domniei lui Gheorghe Rákóczi (1630-1648). Prin urmare, edificiul a fost construit, pe parcele particulare cumpărate de principe, cu intermitenţe în perioada 1628 – 1629 şi, respectiv, în 1632 şi 1637.

Şcoala, cu caracter laic, datorată principelui Bethlen, a funcţionat într-o clădire care se mai păstrează şi astăzi în cetatea Alba Iulia (la intersecţia străzii Unirii cu strada Romană, la numărul 12), prezentând elemente caracteristice de Renaştere transilvăneană târzie. Realizarea însă a fortului în sistem Vauban a eliminat stradă care despărţea colegiul de latura estică a incintei medievale cu o parte a acestuia din urmă. Ca urmare, edificiul nostru, care ocupa un loc deosebit în vechea compoziţie, în imediata apropiere a porţii Sf. Gheorghe, pe strada principală, sf. Mihail care se afla, implicit, şi în axul cetăţii medievale, ajunsese în colţul nord-estic al incintei noi.

Collegium Academicum Bethlenianum va fi ridicată, în anul 1629, la rangul de şcoală academică (Academicum Collegium seu Gymnasium illustre), cu trei facultăţi: teologică, filozofică şi filologică. Dintre disciplinele care se predau la colegiu amintim limbile clasice, teologia şi filozofia. Studenţii se recrutau dintre nobili şi dintre reprezentanţii păturii orăşeneşti. Şcoala avea 40 de elevi bursieri, susţinuţi din bugetul curţii princiare. Instituţia a avut meritul de a fi pregătit pe băncile ei mai multe serii de tineri pentru diferite cariere laice şi funcţii practice ale principatului.

Prestigiul acestei şcoli de talie europeană se datoreşte în bună măsură profesorilor din Transilvania sau din Europa, care au activat aici, în decursul unor perioade de timp.

Aici s-au predat elemente de filozofie, teologie, limbile clasice, noţiuni de retorică, poetică şi oratorie, deci mai multe materii cu un conţinut umanistic, desigur după programele şcolilor apusene, de unde s-a luat modelul sau unde au activat înainte de a veni la Alba Iulia profesorii mai sus prezenţi.

Colegiul a fost incendiat în 1658, datorită teribilei invazii a turco-tătarilor lui Mohamed Köprűlű, când Cetatea a suferit însemnate pagube. Printr-un ordin al principelui Mihai Apaffy I şcoala superioară de la Alba Iulia a fost părăsită de profesorii şi elevii săi, care s-au refugiat la Aiud, înfiinţând colegiul de acolo în 1662. Odată cu dezastrul abătut asupra oraşului în 5-6 septembrie 1658, când clădirea colegiului a fost prădată, năvălitorii au ucis 53 de studenţi, ascunşi în turnurile bisericilor, instituţia dispare. Colegiul nu a fost refăcut decât în preajma anului 1672, atunci când au sosit la Alba Iulia, căutând pentru o vreme adăpost între zidurile sale, elevii şi profesorii alungaţi ai şcolii calviniste de la Sárospatak. Apoi în anul 1716, concomitent cu modernizarea cetăţii din Alba Iulia, edificiul a fost ocupat de armată, şcoala fiind obligată să se mute la Târgu Mureş şi ea aparţine şi astăzi aceleaşi instituţii.

O dovadă a exersării unei tradiţii în cultivarea multitudinii punctelor de vedere este coexistenţa în acelaşi spaţiu albaiulian, începând cu ultimul sfert al secolului al 18-lea, a unui seminariu şi apoi a unei şcoli superioare catolice.

Episcopul Anton Sigismund Stoica (Sztoyka) baron de Szala a înfiinţat în anul 1753 un institut pentru formarea preoţilor sub denumirea de „Seminarium Incarnatae Sapientiae”, care a funcţionat la început în clădirea de reşedinţă a episcopului. În 1758 a fost ridicată o clădire nouă pentru teologie, în apropierea catedralei, pe locul unde se află astăzi clădirea „Ieriko”. După desfiinţarea ordinului iezuit (1773), împărăteasa Maria Tereza a dăruit seminarului în anul 1778 biserica şi mănăstirea iezuiţilor împreună cu toarte clădirile aferente. Aici s-a desfăşurat procesul de învăţământ teologic până în 1792, când episcopul Ignaţiu Batthyány a reuşit să obţină fosta mănăstire a Trinitarienilor. În fosta biserică episcopul şi-a adăpostit valoroasa să bibliotecă (cunoscuta Bibliotecă Batthyaneum) şi un observator astronomic, iar partea locuibilă a mănăstirii a devenit clădirea Institutului Teologic. În această clădire se desfăşoară învăţământul teologic universitar până în ziua de azi. Episcopul Mihály Fogarasy a lărgit în anul 1877 clădirea Institutului cu o aripă nouă. În timpul episcopatului lui Márton Áron şi al lui Jakab Antal această „aripă-Fogarasi” şi-a căpătat forma de azi.(sursa www.uab.ro)

Din anul 1977 şi până în anul 1992, în clădirea şi-a desfăşurat activitatea Liceul Industrial nr4, liceu profilat pe pregătirea tinerilor în activităţile economice ale industriei uşoare, respectiv, textile, încălţăminte şi porţelan.

Valorizarea dintr-o perspectivă complementară a acestei tradiţii universitare şi convingerea că participarea la o comunitate de valori simbolice pot fi modalităţi de armonizare a contrariilor şi de afirmare a adevărurilor de care avem cu toţii nevoie a stat la temelia înfiinţării în 1991 a Universităţii de stat „1 Decembrie 1918” în Alba Iulia.

Emanuel Jilinschi

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns