Un topor motivul unui scandal monstru între două familii din Alba Iulia

Un topor motivul unui scandal monstru între două familii din Alba Iulia

Incidentul a fost semnalat pe strada Craivei din municipiul Alba Iulia, duminică 22 februarie, la ora 11.20 şi a fost anunţat prin apel la 112. Pentru soluţionarea acestuia a acţionat un echipaj de jandarmerie care a constatat că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, doamna A.B. ( 25 de ani ) i-ar fi dat unui vecin, cu titlu de împrumut, un topor, iar acesta a refuzat în mod repetat să i-l înapoieze.
Duminică, în momentul în care femeia şi-a reînnoit cererea ca bunul să-i fie returnat, a fost înjurată, jignită şi ameninţată cu bătaia. Din spusele martorilor se pare că, la început, aceasta ar fi reacţionat în acelaşi mod, iar ulterior, temându-se probabil că bărbatul şi-ar putea pune în practică ameninţările, a apelat 112 şi a solicitat intervenţia forţelor de ordine. Cel de-al doilea participant la ceartă a fost identificat ca fiind B.C. ( 29 de ani ), iar în prezenţa jandarmilor a admis să returneze toporul împrumutat. Pentru fapta săvârşită a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei. De asemenea, doamna A.B. a fost sancţionată contravenţional cu avertisment.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns