Un tânăr din Alba Iulia şi-a ameninţat prietena cu un pistol

Un tânăr din Alba Iulia şi-a ameninţat prietena cu un pistol

foto: newsme.ro
foto: newsme.ro
foto: newsme.ro

Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către o tânără de 23 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că în jurul orelor 13.00, în timp ce se afla pe strada Livezii din Alba Iulia şi avea discuţii contradictorii cu prietenul său, un bărbat de 27 de ani din Alba Iulia, acesta a folosit un pistol pe care îl avea asupra sa şi a executat un foc în plan vertical.

În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, suspectul, O.C., a fost identificat în parcarea unui complex comercial din Alba Iulia, asupra sa fiind găsit un pistol de tip AIRSOFT, care a fost ridicat de către poliţişti.

Suspectul a fost condus la Poliţia Municipiului Alba Iulia pentru audieri.

Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că suspectul este posesor de permis port armă, pentru un pistol cu bile de cauciuc, armă ce a fost ridicată de către poliţişti de la domiciliul său. Din cercetări  a rezultat că, tânărul a folosit arma cu bile de cauciuc, cu ocazia incidentului reclamat de prietena sa după care s-a deplasat acasă unde a înlocuit-o cu pistol de tip AIRSOFT care a fost găsit asupra sa în momentul în care a fost depistat de către poliţişti.

Tot în cadrul cercetărilor s-a stabilit că în perioada iulie – august 2013, tânărul a agresat-o de mai mute ori pe prietena sa şi a ameninţat-o iar cu ocazia unui asemenea incident ce a avut loc în data de 17.08.2013, i-a distrus telefonul mobil, aspecte pe care tânăra le-a semnalat pentru prima dată poliţiei, după incidentul de ieri.

Faţă O.C. a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere şi uz de armă neletală fără drept.

Învinuitul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 30.08.2013, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns