Un minor a căzut într-o prăpastie de aproximativ 30 metri

Un minor a căzut într-o prăpastie de aproximativ 30 metri

BUCURESTEAN - CRIMAPoliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Rîmetea, au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112, de către o femeie, cetăţean maghiar, cu privire la faptul că, în timp ce se afla împreună cu familia sa pe traseul de la Piatra Secuiului – Rîmetea, fiul său, de 16 ani, a căzut într-o prăpastie de aproximativ 30 metri.

La faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, un echipaj al ambulanţei şi salvamontişti, iar cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în data de 15.07.2012, în jurul orelor 10.00, cei patru membrii ai familiei au plecat pe un traseu montan marcat de la Piatra Secuiului, fiind echipaţi pentru drumeţii pe munte.

La jumătatea traseului, tatăl, împreună cu unul dintre copii, de 16 ani, au schimbat traseul şi au plecat pe un traseu nemarcat, iar minorul a căzut într-o prăpastie de aproximativ 30 metri.

Echipajul de la Salvamont Alba sosit la locul producerii evenimentului a constat decesul minorului, cadavrul acestuia fiind transportat la morga Spitalului Municipal Aiud, în vederea efectuării autopsiei medico-legale .

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul minorului.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns