Un indian şi un turc depistati cu şedere ilegală pe raza judeţului...

Un indian şi un turc depistati cu şedere ilegală pe raza judeţului Alba

foto: stirileprotv.ro
foto: stirileprotv.ro
foto: stirileprotv.ro

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Alba, au desfăşurat în perioada 08 – 10 iulie .a.c., o serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Cu aceste ocazii au fost depistaţi cu şedere ilegală doi cetăţeni străini, R.R.S. şi D.M., cu vârste cuprinse între 23 şi 53 de ani, unul din India şi celălalt din Turcia.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cetăţeanul turc a intrat în ţară în baza unei vize Schengen eliberată de către autorităţile unui stat membru UE iar la expirarea dreptului de şedere de 5 zile, nu a părăsit teritoriul României, totalizând un număr de 3 zile de şedere ilegală.

Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări au luat măsura sancţionării contravenţionale a străinului, pentru şedere ilegală cu amendă în valoare de 400 lei, pe numele său fiind emisă o comunicare pentru părăsirea teritoriului prin care este obligat să părăsească România în termen de 3 zile .

Într-o altă acţiune desfăşurată în comuna Ighiu, judeţul Alba a fost depistat cu şedere cel de-al doilea cetăţean străin pentru care anterior a fost emisă o Comunicare de părăsire a teritoriului naţional, pe care nu a respectat-o.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii au emis o Decizie de returnare prin care cetăţeanul indian este obligat să părăsească ţara, în termen de 15 zile şi a fost sancţionat contravenţional cu avertisment.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni şi controale pe linia combaterii şederii şi muncii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini asupra respectării legislaţiei în vigoare în ce priveşte dreptul de şedere pe teritoriul României.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns