Un bărbat din Mogoş a sunat la 112 ca să-i testeze pe...

Un bărbat din Mogoş a sunat la 112 ca să-i testeze pe jandarmi

Apelul la 112 s-a transformat pentru un bărbat din Mogoş într-o ocazie de a face o glumă, proastă putem spune.
Respectivul în vârstă de 57 de ani,, locuieşte în satul Bonceşti, iar duminică, 22 februarie, la ora 19.22, în timp ce se afla în autogara din municipiul Alba Iulia, a solicitat prin apel la 112 ajutorul forţelor de ordine. Bărbatul a relatat că în imediata sa apropiere mai multe persoane ar desfăşura activităţi comerciale care ar excede cadrului legal, drept pentru care spre locul indicat a fost direcţionat un echipaj de jandarmerie.
La vederea jandarmilor, bărbatul, care aşa cum avea să admită ulterior, “consumase puţin alcool”, le-a transmis că apelul la 112 a fost doar un pretext pentru “ a-i vedea la treabă ” şi că este foarte mulţumit că au intervenit în doar 6 minute de la iniţierea apelului. Mai mult, le-a spus că a lăsat o geantă “ într-un loc anume ” şi le-a comunicat dorinţa sa ca, împreună cu ei, să-l prindă în flagrant pe cel care ar fi ridicat-o.
Bărbatul a fost îndrumat să-şi recupereze bagajul, iar după aceasta jandarmii i-au explicat că intenţia dânsului nu se încadrează între situaţiile în care se justifică solicitarea ajutorului prin apel la 112 şi l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns