Turism

01.Marţi, 6 mai 2014, ora 11.00, la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul Exponatul lunii mai. Este vorba de un steag tricolor al românilor plecaţi în America, care în anul 1902 au format Societatea Română de Ajutor şi Cultură „Reuniunea Carpatina” (Cleveland 1902-1906).

Tricolorul a ajuns în patrimoniul muzeului albaiulian în anul 1929, fiind donat de un grup de români din Cleveland (SUA), prezenţi la Alba Iulia cu ocazia Serbărilor Unirii din 20 mai 1929 (atunci se considera ca an al Marii Uniri anul 1918).

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

01.parc La Alba Iulia a fost inaugurat Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” – Valea Popii, care se întinde pe 19 ha. Parcul ar fi trebuit să aibă o suprafaţă de 21 ha, dar 2 ha au fost cedate zonei de agrement pe care o realizează în vecinătate Primăria Alba Iulia.

Parcul Dendrologic este povestea unui om, inginerul silvic Nicolae Pătrânjan, care şi-a dedicat ultimii 14 ani din viaţă realizării acestui obiectiv natural.

La inaugurare au fost prezenţi reprezentanţii administraţiei – primarul Mircea Hava, viceprimarii Dorin Pocol şi Paul Voicu, consilieri locali, reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Alba şi câţiva cetăţeni curioşi.

Strada Valea Popii, care duce la Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” este plină de noroaie, dar primarul Mircea Hava a spus că în 3 luni va fi asfaltată.

Inginerul Nicolae Pătrânjan ne-a declarat: „Ca orice început, a fost greu. Am început cu câţiva puieţi acasă, apoi i-am adus aici în parc. Terenul era greu, era în pantă… Peste 90 la sută din specii au fost crescute aici, chiar dacă e vorba de specii exotice. Am pornit în 2001 cu 50 de specii, astăzi avem 1.200 specii. Când am realizat parcul am avut în vedere două mari lucruri: funcţia peisageră şi climatul forestier. Am început cu 16 ha, am avut peste 21 ha, acum am cedat 2 ha pentru zona de agrement”.

Proiectul „Valorificarea resurselor turistice naturale în zona Mamut – Parcul Dendrologic Dr. Ioan Vlad – Valea Popii din Municipiul Alba Iulia” – 2.780.000 euro

Prin proiectul Primăriei în parc au fost realizate bănci, copertine, 2,2 km de alei asfaltate cu rigole, 2,5 km de alei de picior, coşuri de gunoi etc.

Valoarea proiectului (în 2011) finanţat prin programul Regio (de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului prin ADR Centru) a fost de 11.398.022,80 lei (circa 2.780.000 euro), din care 7.477.948,30 partea Primăriei Alba Iulia.

Început în 26 iulie 2011, proiectul Primăriei Alba Iulia a avut ca termen de finalizare ziua de 25 iulie 2013, dar a fost amânat până în 24 ianuarie 2014, fiind inaugurat în 1 mai 2014.

În luna mai accesul în Parc este gratuit, dar din iunie se vor pune bilete la intrare: 1 leu pentru copii, 2 lei pentru adulţi.

muzeu 28.10.2013Începând din luna mai Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia va funcţiona după programul de vară: din luna mai până în luna august muzeul albaiulian va fi deschis publicului între orele 10.00-18.00. De asemenea, în data de 1 şi 2 mai muzeul va fi deschis.

De asemenea, muzeul este închis în fiecare zi de luni.

Biletul de intrare în muzeu este de 8 lei, preţul întreg sau 4 lei redus, iar accesul în Sala Unirii este liber publicului larg.

În timpul verii, în fiecare zi de vineri, de la ora 19.00, reenactorii muzelului albaiulian (romanii şi dacii) vor avea un program pentru turişti: prezentarea armamentului şi demonstraţii de luptă.

01.La Alba Iulia s-a încheiat a doua ediţie a Festivalului Roman APVLUM. Dincolo de dansuri medievale, concerte rock, evenimentul s-a bucurat de vreme bună şi interesul publicului.

Ultima zi a Festivalului Roman APVLVM s-a încheiat cu marea bătălie dintre daci şi aliaţii sarmaţi, pe de o parte, şi invadatorii romani cu trădătorii daci, pe de altă parte.

Aşa cum ne spune istoria, dacii au fost învinşi… chiar dacă s-au luptat eroic în faţa unui super-Imperiu.

200 de reenactori au luat parte la bătălia finală de la APVULUM, iar dacii au fost învinşi: Legiunea XIII Gemina, Lupii de Fier ai Apulonului, Nimfele Daciei din Zalău, şi Association for Antique and Medieval Reconstructions – SILA, Plovdiv, Bulgaria, Legio V Macedonica din Cluj-Napoca, Cohors III Campestris – Zalău, Legio XIII Gemina, Alba Iulia, Lupii Daciei din Zalău, Alba Iulia, Numervs Palmyrenorvm Porrolissensivm Scr din Zalău, Gruppo Storico Romano din Roma, Italia, Gladiator School Ludus Traex din Sofia, Bulgaria, Ludus Apulensis din Alba Iulia.

UN NUME PUTERNIC: RIMETEA

 

Florian-Rareș Tileagă

Picture 245

 

Natură, arhitectură, tihnă – trei motive pentru care merită să te afli la Rimetea, chiar și pentru cinci minute, indiferent de anotimp. Și asta pentru că Rimetea înseamnă ulițe rustice, priveliști năucitoare cu Piatra Secuiului și aventuri pe crestele Cheilor Aiudului.

 

DSC_1365

 

Rimetea, centrul istoric. În maghiară Torockó, în germană Eisenburg, Rimetea (sat atestat documentar în secolul al XIII-lea) e unul din puţinele sate-monument pe care le avem în țară. Şi se conving de asta miile de turişti care vin la Rimetea din toată Europa, în special din Ungaria, Polonia, Anglia, Franța și Germania. De fapt, ca s-o spun pe cea dreaptă, vezi la Rimetea mai mulți străini decât români.

 

Rimetea, deci, e special ca loc, nu neapărat ca spațiu de activități turistice. E ținutul în care odihna și liniștea sunt cuvintele-cheie, astfel că o plimbare prin sat poate fi suficientă pentru a bifa o zi reușită de concediu. Și, dacă tot veni vorba de promenadă, trebuie neapărat să încerci o plimbare pe mica, foarte îngusta străduță care se strecoară pe lângă clădirea Căminului Cultural, chiar în centru. Este o uliță foarte veche, pavată cu piatră de râu, care duce până sus, pe colina vestică a satului. Străduța e atât de strâmtă printre grădinile care urcă de o parte şi de alta, încât mai mult te strecori decât te plimbi. Dar merită efortul: odată ce ajungi sus, pe colină, ai parte de priveliștea întregului sat şi, mai ales, a Pietrei Secuiului.

 

Biserica unitariană. Biserica cu turn alb, în mod evident foarte veche din centrul satului, îți reconfirmă că te afli într-un mic ținut secuiesc. Se integrează de minune în atmosfera rurală de așezare bătrânească, cu porţi înalte şi faţade semeţe. În jurul bisericii se află zidul de apărare şi, dincolo de el, câţiva stejari încovoiaţi, ca în cazul multor biserici fortificate din Ardeal. În 1802 s-au deschis pentru prima oară uşile acestui monument arhitectonic baroc (după două secole de construcţii), stilul interiorului fiind rococo, vizibil în ornamentaţia rafinată a bolţilor, în contrast cu solemnitatea exteriorului. Grandioasă e şi orga, realizată în 1929 la Braşov, dar mai ales amvonul, cu un baldachin splendid din lemn.

 

Piatra Secuiului (1.129 m alt.) O vezi de oriunde, odată ce treci de Cheile Aiudului, înspre Rimetea. Pare să umbrească totul, cu piscurile ei golașe, părând

mai degrabă un uriaș culcat pe spate, cu cap, burtă, picioare. Culmile calcaroase ale Pietrei Secuiului se ridică, parcă, pe neaşteptate, compact, în stilul Carpaţilor Meridionali. Este, de altfel, cel mai înalt punct din lanțul Colţilor Trascăului, motiv pentru care este de ani buni de zile preferata parapantiștilor și a cățărătorilor profesioniști. Pentru turiștii de rând există un traseu spre vârf, bine marcat, însă e nevoie de maximă precauție, întrucât s-au întâmplat acolo multe accidente fatale. Traseul respectiv pornește din sat, pe un drum de căruţe și continuă pe o potecă până sus. Urcușul nu e ușor deloc, dar bucuria ajungerii sus, pe munte, merită toată osteneala, mai ales pentru panoramele cu satul Rimetea, Cetatea Colţeşti şi Cheile Aiudului.

 

Cheile Aiudului. Se numesc astfel pentru că se află la doar 12 km distanță de Aiud, pe drumul înspre Rimetea. Te strecori printre ele, în umbra piscurilor lor şi nu poţi să nu te opreşti din loc în loc pentru poze – ba versantul de aici, ba peştera de ‘colo. Înălţimile, aproape de 1.000 m (Vârful Răchiş, 779 m), fac din acest peisaj un adevărat spectacol cu stânci. Şi ai tot timpul să le admiri, în timp ce le parcurgi, fiindcă sunt întinse pe o lungime de 2 km, având o lăţime de 25-150 m. Dar şi mai special e faptul că pereţii rezervaţiei adăpostesc aproape 30 de peşteri, greu accesibile. Totodată, Cheile Aiudului sunt faimoase ca zonă de sport extrem (escaladă, zbor cu parapanta), dar și ca agrement (cicloturism, picnic).

Astăzi vizităm vechiul burg săsesc Sebeș sau Mühlbach („râul morii”),

La fel cum v-am obișnuit în numele trecute, vă propunem și în acest număr să vizităm un loc din Alba. De această dată ne-am gândit să vă propunem o incursiune în municipiul Sebeș, al doilea oraș ca importanță în județul Alba. Sebeșul a fost și încă este un punct important pe harta României. La început ne-am propus să vă introducem prima dată în istoria Sebeșului, unde în Antichitate, pe locul Sebeșului de astăzi s-a aflat o așezare dacică, încorporată în Imperiul Roman.

turn octo

Orașul a fost întemeiat, propriu zis, în secolul al XII-lea de coloniștii sași veniți la chemarea regelui Ungariei. În Sebeș s-au stabilit populații provenite din zona Rinului și a Moselei (regiunea Luxemburgului și a vestului Germaniei de astăzi). Denumirea de „sași transilvăneni” provine din confuzia făcută de cancelaria regelui Ungariei, pentru care toate populațiile germane erau „saxones”, „sași”. Germanii din Sebeș au fost de fapt franconi de pe Rin, „Rheinfranken”. Sebeșul Săsesc a fost unul din cele mai importante orașe ale Transilvaniei medievale, devenind una din cele „șapte cetăți” care au dat numele german al provinciei: „Siebenbürgen”.

În cele mai vechi documente istorice care atestă existența Sebeșului, localitatea poartă numele de „Malembach” (1245), „Millenbach” (1309), denumiri care derivă din săsescul „Malemboch”, însemnând „râu care poartă mult pietriș”, lucru care corespunde realității geografice. Numele german modern al orașului, „Mühlbach” („râul morii”), i-a îndemnat pe mulți istorici români (derutați de confuzia lingvistică) să speculeze că la sosirea lor, sașii ar fi ocupat orașul clădit încă în secolul al 8-lea de către români, pe care i-ar fi obligat să se retragă în amonte, pe valea „râului morii”. Lucrarea lui Johannes Troester „Das alt und neue Teutsche Dacia” apărută în 1666 la Nürnberg stabilește data înființării orașului în anul 1150. În anul 1242, invazia mongolă a distrus orașul, locuitorii trebuind să înceapă reconstrucția. În urma acesteia, vechea bazilică romanică cu două turnuri a fost reclădită în noul stil gotic timpuriu, ridicând pe ruinele celor două turnuri inițiale turnul actual și refăcând nava centrală. Secolul al XIV-lea a adus cu sine o perioadă de dezvoltare a orașului, el fiind cotat în 1376 al treilea ca importanță comercială între orașele săsești.[3]

evanghelica

Un act regesc din 1387 consfințește dreptul Sebeșului de a ridica ziduri, deși construcția acestora incepuse probabil înainte de jumătatea secolului al XIV-lea. Acesta devine astfel in ciuda întinderii sale reduse primul oraș din Transilvania înconjurat complet cu fortificații din zidărie. Atacul Imperiului Otoman din 1438 gasește Sebeșul apărat de o centură de ziduri nu foarte groasă, cu turnuri și două porți. Acestea din urmă se deschid însă relativ repede turcii intrând în cetate. Memorabilă este rezistența solitară a unuia dintre turnuri:

cel zis al „Studentului”.

fotografie_10La 1485 regele Matia Corvinul acordă orașului o serie de privilegii pentru completarea fortificațiilor. Modificările cele mai importante le suferă incinta bisericii al carui zid este supraînălțat. Lucrări de mai mică anvergură, terminate în primii ani ai secolului al XVI-lea fiind efectuate și la incinta exterioară. Fortificația rămâne modestă cuprinzând 7-8 turnuri (unul interior) și doua porți prevăzute cu barbacane. Ultimele urme ale șanțurilor de apă care înconjurau orașul au fost transformate în ultima parte a secolului al XIX-lea în lacul din parcul orașului.

După pandemia de ciumă din 1738, populația orașului a scăzut foarte mult, orașul fiind salvat în bună măsură de venirea celui de-al doilea val de coloniști din spațiul german, mai exact din Baden-Durlach (începând cu anul 1748) și Hanau (1770).

Dieta Transilvaniei se întrunește de două ori în Sebeș, în 1556 și 1600. Locul întrunirilor, Casa Zápolya, este astăzi muzeu.

Până la reorganizarea administrativă românească din perioada interbelică s-a numit Sebeșul Săsesc și a făcut parte din comitatul Sibiu. Apoi a fost inclus în județul Alba (interbelic). Între anii 1950 și 1968, Sebeșul a făcut parte din Regiunea Hunedoara.

Ce putem vizita în Sebeș?

 muzeu

Muzeul Orășenesc

 

Muzeul a fost înfiinţat în anul 1951, iar din noiembrie 1996, este parte componentă a Centrului Cultural Lucian Blaga din Sebeş. Sub numele de „Casa Zapolya„, muzeul este mai mult cunoscut.

Este monument istoric care datează din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în acea vreme fiind un mic palat ce servea ca sediu Scaunului de Sebeş, Dietei Transilvaniei, mai târziu şi ca reşedinţă a voievozilor Provinciei.

Expoziţia de arheologie prezintă istoria comunităţilor umane din zona Sebeş în epocile neolitica, bronzului, daco-romana, premedievala, medievală timpurie. Cea de istorie cuprinde obiecte şi unelte ale breslaşilor, arme medievale, între care amintim că unicat Sabia călăului (1463); tipărituri vechi. Expoziţia de memorialistica este dedicată lui Lucian Blaga (1895-1961).

Muzeul expune şi colecţii de etnografie: port popular românesc şi săsesc, mobilier, ţesături, ceramică specifică zonei (Săsciori şi Petreşti), icoane pe lemn şi sticlă (Laz, Lancram, Loman, Rahau) şi colecţia de etnografie universală Franz Binder, farmacist din Sebeş (1820-1875).

În cadrul expoziţiei de ştiinţele naturii, se găsesc: plante, mineralogie şi animale naturalizate din zonă.

 

 

Cetatea Sebeșului

 

Construită la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului XV, Cetatea Sebeşului impresionează prin dimensiunile ei.

Cetatea este situată în localitatea Sebeş, judeţul Alba, are o formă dreptunghiulară şi este înconjurată de un zid din piatră de râu, lung de 1.700 de metri, înalt de 7 metri şi gros cam de 120 de centimetri.

La început, cetatea, care a fost construită pentru a-i apăra pe locuitorii oraşului de invazia turcilor, a avut opt turnuri ale breslelor, însă în prezent au mai rămas doar patru.

Cel mai cunoscut dintre ele este Turnul Studentului, aflat lângă parcul din Sebeș numit astfel în memoria unui tânăr luat prizonier de turci la invazia din 1438. Studentul din Romos, cum este amintit în istorie, a stat peste 20 de ani în robie la diverşi stăpâni, iar în momentul când în sfârşit a fost eliberat a scris o carte în care îşi povesteşte drama vieţii, volum ce a devenit un best-seller al vremurilor.

Pe lângă această poveste tristă, Cetatea Sebeşului este recunoscută de istorici ca fiind prima citadelă orăşenească pentru care s-a păstrat un act oficial de construcţie, mai exact e vorba de încuviinţarea regelui Ungariei acordată saşilor din zonă pentru a-şi ridica un zid de apărare în 1387.

În plus, locuitorii din Sebeş se mai mândresc că au una dintre cele şapte cetăţi care se află pe stema actuală a Transilvaniei.

 

Modernizarea şi extinderea oraşului au cam înghiţit vechea cetate. Mare parte din zidul ei se zăreşte cu greu acum, în spatele unor grădini ale localnicilor, Turnul Studentului este în curtea unei şcoli, iar cel al cizmarilor e lângă cimitir. Totuşi, cetatea îşi păstrează în unele zone aerul de burg medieval, care încântă turistul dornic de o călătorie în Transilvania de altădată.

Senzaţia de întoarcere în timp este susţinută şi de faptul că străzile au denumiri bilingve: în română şi germană, deşi în zonă mai sunt doar câteva sute de nemţi.

În fiecare an, în luna august, localnicii şi nu numai sărbătoresc Zilele Cetăţii. Se organizează parade, concerte în are liber şi chiar spectacole de artificii, toate menite să celebreze istoria cetăţii şi să o popularizeze.

Şi dacă tot aţi ajuns până la Sebeş, trebuie să vizitaţi şi Biserica Evanghelică-Lutherană, Turnul octogonal, monumentele eroilor români din Primul şi Al Doilea Război Mondial şi rezervaţia Râpa Roşie.

 

Și dacă tot suntem în Sebeș, putem da repede o fugă la Petrești, o localitate aparținătoare a Sebeșului, unde putem vizita Cetatea Petrești. Cetatea Petreşti este o cetate construită de saşi, aflată la numai patru kilometri de oraşul Sebeş, în localitatea care i-a dat numele. Localitatea a fost atestata documentar încă din anul 1309, fiind ocupată de germani, în timp ce populaţia romană a fost nevoită să se retragă la periferie, primind denumirea de “colibari”, datorită faptului că locuiau în colibe. Cultura Petreşti şi-a luat numele chiar de la această localitate, cunoscută pentru ceramică pictată.

Poate cele mai importante obiective turistice din această localitate sunt zidul Cetăţii Petreşti şi turnul bisericii vechi. Turnul-clopotniță, aflat în stadiu de ruină, este situat chiar în mijlocul cimitirului evanghelic, iar în jurul său se afla zidul ce înconjura cetatea şi biserica. Petreşti este ultima aşezare a saşilor de pe Valea Sebesului, aceştia aducând cu ei o arhitectură specială – case înalte, porţi la fel de înalte şi străzi înguste cu canale de apă.

Cetatea Petreşti este una dintre mărturiile aşezării săseşti de aici. Donjonul a fost la început turnul basilicii romanice, cetatea fiind prima dată menţionată în anul 1530, deşi există de mai bine de un secol. A fost ridicată cu scop atât civil, cât şi militar – acesta era obiceiul saşilor, de a ridica o astfel de construcţie oriunde se stabileau. În vremuri de restrişte, saşii se refugiau în interiorul zidului, iar pe timp de pace îşi conservau diverse bunuri, cum ar fi cerealele.

Deşi Cetatea Petreşti nu e inclusă într-un circuit turistic şi este foarte puţin, spre deloc, mediatizata, comunitatea saşilor încearcă să repare acest lucru – se pare, totuşi, că este mai cunoscută în Germania, numeroase site-uri turistice incluzând-o în lista obiectivelor lor. În fiecare an are loc un eveniment la care se adună saşii, care vin şi din Germania, iar cetatea prinde viaţă.

Ruinele Cetăţii Petreşti merita vizitate, pentru că reprezintă o bucăţică din istoria acestor locuri şi oameni. Turnul, acoperit în mare parte de iederă, se înalta mândru peste toate acoperişurile din jurul său.

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei a lansat site-ul www.cetati-dacice.ro,  un instrument util pentru pasionații de civilizația dacică

 Untitled

Cluj-Napoca, 20 mai ’13: Cei pasionați de civilizația dacică vor avea acces la informațiile și descoperirile ce țin de siturile arheologice din Munții Orăștiei, realizate de către cercetătorii Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca, ai Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca și ai Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva, folosind un instrument inedit – portalul www.cetati-dacice.ro.

Astfel, rezultatele Programului Multianual de Cercetare Arheologică Cetățile Dacice din Munții Orăștiei vor fi făcute publice în mod constant pentru a populariza și promova reminiscențele unei culturi încă destul de puțin cunoscute în rândul românilor.

Cercetarea epocilor dacice și romane se bucură de o lungă tradiție în cadrul MNIT. De peste șase decenii, oameni pasionați, specialiști ai muzeului, efectuază neîntrerupt săpături arheologice în zona capitalei Daciei preromane, Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei. Ruinele cetăților, care se pot vedea și astăzi, oferă o imagine destul de clară a unei civilizații înfloritoare din Epoca Fierului. Știm că pasiunea noastră pentru rădăcinile neamului este împărtășită de mulți, de aceea ne-am dorit să creăm acest portal, pentru ca oamenii să aibă ușor acces la informațiile referitoare la civilizația dacică și la rezultatele cercetărilor noastre”, a explicat dr. Carmen Ciongradi, director general al MNIT.

Cu o interfață prietenoasă și ușor navigabil, site-ul a fost conceput astfel încât să faciliteze informarea corectă a celor interesați de modul de viață al dacilor și moștenirea istorică pe care aceștia ne-au lăsat-o.

Informații generale referitoare la cele șase cetăți care compun ansamblul dacic: Sarmizegetusa Regia, Costești-Cetățuie, Costești- Blidaru, Luncani- Piatra Roșie, Bănița și Căpâlna; detalii privind eforturile depuse în vederea includerii acestuia în lista Patrimoniului Mondial UNESCO și alte detalii despre comunitățile – toate se vor regăsi în paginile www.cetati-dacice.ro. Pe lângă latura sa de informare, portalul are și funcția unui ghid turistic, oferind toate datele de acces necesare explorării zonei pentru iubitorii de drumeții.

Cu pagina disponibilă în șase limbi de circulație internațională – română, maghiară, engleză, franceză, germană și spaniolă -, ansamblul dacic va fi accesibil nu doar pentru vorbitorii de română, dar și pentru străinii curioși să descopere civilizația dacică. 

În anul 2012, sub coordonarea Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, s-au pus bazele unui proiect mai amplu de cercetare arheologică – Programul Multianual de Cercetări Arheologice din Munţii Orăştiei, finanţat de către Ministerul Culturii din România şi având ca obiectiv investigarea, cercetarea și valorificarea publică a rezultatelor cercetărilor desfășurate în această zonă.

capalnaCetatea Dacică Căpâlna constituie una dintre verigile lanţului de fortificaţii de pe cele două versante ale Car­paţilor, menit să supravegheze principalele treceri peste munţi pe drumurile de plai circulate în toate timpurile. Căpâlna şi Banita sunt cele do­uă cetăţi incluse în patrimoniul UNESCO că părţi ale sistemului de­fensiv dacic, dar care nu se afla în munţii Orăştiei, centrul regatului.

For­tificaţia, amplasată în hotarul satului Căpâlna, judeţul Alba, pe un deal cu pante abrupte cu altitudinea maximă de 687 metri, a intrat relativ târziu în literatură de specialitate, mai exact, la sfârşitul secolului trecut. Toponimul ”Cetate” indica însă că localnicii aveau de mult timp cunoştinţă de existenţa ruinelor.

Partea superioară a mamelonului, amenajata în terase, este apărată de un turn-locuinta de la care porneşte zidul de incinta. Turnul-locuinta se afla în fata şeii, pe o platformă tăiată în stâncă, este pătrat (cu latura de 9,5m şi grosimea zidului de 1,73m) şi are intrarea pe latura de S-E (largă de 1,26m). De la 1,7m în sus zidul de tip murus Da­cicus continuă încă aprox. 3m în cărămidă slab arsă urma acoperişul din şindrila.

Zidul de incinta inegal că grosime (de la 1,5m la 2,5m) se păstrează acum pe cea mai mare parte din lungimea sa doar cu un singur parament (cel exterior). Paramentul interior era suplinit, în partea inferioară a zidului, de stâncă şi se ridică din blocuri de calcar abia de la oarecare înălţime, cu un perimetru al cetăţii (zid şi o latură a turnului-locuinta) ce măsoară 280m.

Intrarea principală în cetate se făcea prin turnul (6 x 9m la exterior) de pe latura de S. Pe latura de N-E se afla o intrare secundară mărginită de două ziduri. În interiorul cetăţii se ridicau mai multe cons­trucţii: pe cea mai înaltă terasa un turn de veghe din lemn, o construcţie cu pereţi din lemn şi baza de piatră lângă turnul locuinţă, o scară cu baza de piatră, un canal şi mai multe barăci de lemn. Materialul arheologic constă din ceramică lucrată cu mâna şi la roata (inclusiv pictată cu motive geometrice), unelte de fier, obiecte de podoabă din fier, argint şi bronz, vase de bronz, monede romane republicane şi imperiale.

Cetatea dacică pare să fi fost ridicată pe timpul domniei lui Burebista. Şi-a încetat existenţa printr-un incendiu de proporţii în timpul războaielor daco-romane de la începutul sec. 2 p. Chr. Menirea ei strategică era aceea de a bară accesul pe drumul care, pornind de la Polovragi, străbătea munţii prin Pasul Urdele şi cobora în Valea Somesului. Blocurile de calcar utilizate la ridicarea turnului şi zidurilor cetăţii au fost fasonate în carieră, iar la Căpâlna s-au mai executat doar mici ajustări.

Intrarea în turn se afla pe latura de S-E, fiind placată lateral cu lespezi de calcar. Înălţimea zidurilor este de aprox. 1,7 metri ele continuând vertical din cărămidă, ca şi în cazul turnurilor-locuinta de la Costeşti – Cetăţuie. Maniera de amplasare a turnului, pe traseul zidului şi formând o ieşire din acesta, demonstrează dublă menire a construcţiei: element defensiv, încadrat între celelalte fortificaţii, şi, pe de altă parte, locuinţă a comandantului cetăţii.

Principalul element de fortificare al cetăţii Capalnei îl constituie zidul de incinta care porneşte perpendicular de pe laturile de S-E şi N-V ale turnului-locuinta. O parte a zidului a fost construită în stâncă, aceasta fiind anterior decupata, pentru a permite construcţia, pe o pantă de aproape 70 de grade a versanţilor dealului. Starea în care s-au păstrat zidurile este mai proastă decât la cetăţile din Munţii Orastiei: blocurile sunt alunecate sau ieşite în afară, iar pe multe porţiuni zidul nu s-a mai păstrat de loc. Lun­gimea totală a zidului era de aproximativ 270 de metri. Acesta a fost parţial demantelat după pacea înche­iată în urma primului război daco-roman şi apoi reconstruit în grabă în preajma celui de-al doilea conflict. Poarta principală a cetăţii se afla pe latura de S-E şi constă dintr-un turn al cărui zid exterior îl constituie chiar zidul de incinta. În punctul cu altitudinea cea mai mare din interiorul cetăţii se afla o platformă tăiată în stâncă pe care se înalţa un turn de veghe. În zona cetăţii de la Căpâlna au fost descoperite numeroase construcţii civile: ziduri parapet, canale de drenaj, construcţii de lemn şi urmele unor sanctuare, cel puţin două, probabil patrulatere. S-a desco­perit de asemenea ceramică în cantităţi mari. Este evident scopul strict militar al cetăţii, asemănata de cer­cetători cu fortificaţia de la Piatra Roşie, însă de mai mică anvergură.

Punc strategic pentru daci

Cetatea de la Căpâlna a fost unul dintre obiectivele strategie ale dacilor în cadrul sistemului de apărare construit împotriva invaziei romanilor. Menirea ei era aceea de a bara accesul pe drumul care, pornind de la Polovragi, străbătea munţii prin Pasul Urdele şi cobora în Valea Sebeşului. Aflata la 610 metri înălţime, cetatea Căpâlna forma împreună cu fortificaţiile Costeşti, Baniţa şi Tilişca o reţea de apărare `n jurul Sarmize­getusei Regia Era întărită cu blocuri de calcar ecarisat, aidoma celor mai impunătoare fortificaţii din Munţii Orăştiei, iar bogăţia materialului arheologic descoperit aici demonstrează amploarea relaţiilor economice derulate la Căpâlna. Starea în care s-au păstrat zidurile este, însă, mai proastă decât la cetăţile din Munţii Orăştiei.

Trupele romane, conduse de împăratul Traian, au asaltat de două ori ce­tatea cucerind-o în ambele razboaie, în 101-102 şi 105-106, aducându-i de fiecare data distrugeri importante. Tezaur recuperat în 2009 Cetatea se află din punct de vedere administrativ în proprietatea  Primăriei şi a Con­si­liului local Săsciori. În lipsa unor resurse financiare pentru restaurare a fost lăsată în paragină, dar şi pradă traficanţilor de comori dacice. Un colier cu pandativi din aur şi doi cercei, sustraşi din situl arheologic de la Căpâlna, au fost recuperaţi de auto­rităţi în 2009. Tezaurul era dat în ur­mărire internaţională încă din 2005 şi au fost furate în perioada 2002 – 2003. A fost recuperat de la un cetă­ţean din Germania, dupa ce a fost valorificat în vara anului 2008 în Serbia de o parte a membrilor reţelei de braconieri judecată în dosarul „Aurul dacic”, la Curtea de Apel Alba Iulia.

 

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook