Turism

O gravură mai puțin obișnuită care îl reprezintă pe cel de-al treilea conducător al Răscoalei din 1784-1785 este expusă la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Crișan apare în imagine alături de un câine de luptă masiv.

Tumultul Răscoalei ţăranilor din Transilvania a avut un ecou peste așteptări în epocă. „Știrile“ despre evenimente au fost publicate în presa vremii din Europa și chiar în America. Cele mai multe erau însoțite de reprezentări ale celor trei „rebeli“: Horea, Cloșca și Crișan. Primii doi au fost prinși în 27 decembrie 1784, iar ultimul o lună mai târziu. Ulterior au fost aduși la Alba Iulia și închiși în temnițele Cetății.

Pelerinaj artistic la Alba Iulia

În oraşul în care erau întemnițați conducătorii Răscoalei, Alba Iulia, a avut loc un adevărat pelerinaj artistic, la începutul anului 1785, al celor care vroiau să reprezinte chipurile celor trei conducători. În Cetate au ajuns gravori din statele italiene, Austria şi Ţările de Jos. Așa au prins contur desene, gravuri, medalii, picturi, modelări în gips şi alte materiale.

„Au fost identificați aproximativ 40 de artiști care au realizat imagini ale Răscoalei sau a liderilor acesteia, la care se adaugă autorii necunoscuți“, apreciază istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii.

Un interes deosebit au manifestat și autorii și editorii epocii, care se întreceau în a produce, reproduce, în a-şi face publicitate. Unii, mai inventivi, își făceau reclamă cu indicaţia „după natură”, deși nu-i văzuseră niciodată pe cei trei conducători.

Guvernatorul de atunci al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, îl trimite din Sibiu la Alba Iulia, pe Johan Martin Stock, consilierul său artistic. Stock a realizat trei tablouri-portret ale capilor Răscoalei. Sunt portrete pictate „după natură” în închisoarea Cetăţii Alba Carolina, frontal, cu plete şi costume tipic ţărăneşti. Lucrările sale sunt considerate cele mai veridice. Copii ale tablourilor ajung și la împăratul de la Viena, care le trimite fratelui său Leopold în Toscana. Altfel spus, „Fascinatia Horea” a existat şi la nivel înalt!

La Alba Iulia a ajuns și Franz Neuhauser, pentru a realiza trei gravuri. Portretele căpitanilor Răscoalei sunt plasate într-un cadru nu lipsit de romantism-stânci, rădăcini, frunziş-munţii care i-au apărat pentru o perioadă scurtă pe cei trei răsculaţi.

Imagine rară cu Crișan: înarmat „până-n dinți“ și însoțit de un câine

Într-o imagine inedită, al cărui autor ar putea fi cunoscutul gravor Iacob Adam, apare Crișan. Gravura, realizată în 1785, a intrat recent în colecția Muzeului Național al Unirii, fiind achiziționată de la un anticariat din București.

Gravura în aramă, cu dimensiunile de 10,5X 15,5 centimetri, nu pare a fi o pură fantezie. „Înfățișarea lui Crișan seamănă, parțial, cu alte reprezentări realiste ale acestuia și este în bună parte conformă cu descrierile fizionomice cunoscute“, argumentează istoricul Tudor Roșu de la Muzeul Național al Unirii

Crișan este realizat în întregime, cu corpul și fața orientate spre stânga. Este îmbrăcat într-o cămașă moțească (n.a.din Munții Apuseni), peste care poartă o mantie, prinsă în dreptul pieptului cu o fibulă. Poartă pantaloni mai degrabă orășănești decât țărănești, iar în picioare niște sandale care seamănă cu cele romane.

Gravura Crisan (2)

Trăsăturile feței sunt specifice unui bărbat de 50 de ani. Pe cap are o cușmă cu surguci bogat. O parte a părului este împletit și cade în dreptul urechii stângi. Are o privire hotărâtă, ușor melancolică, nas acvilin, mustăți groase și lăsate în jos..

„Se spune despre el că avea un zâmbet care nu-i părăsea niciodată chipul, nici măcar atunci când comitea cele mai crude atrocități. El este, în general, cel mai înarmat dintre liderii răscoalei. În imaginea de față artistul a vrut să-l redea înarmat «până în dinți». Are un arsenal întreg: pumnal, pistol, sabie la șoldul stâng, pușcă și un topor în mâna dreaptă”

Tudor Roșu,istoric

Un element rar în iconografia Răscoalei este prezența unui câine alături de liderii revoltei. Istoricul citat susține că există informații conform, cărora Crișan era însoțit întodeauna de câinele său, așa că prezența animalului în imagine nu este metaforică. Cel mai probabil câinele este din rasa Bullenbeiser, dispărută în zilele noastre.

Sub imagine, în limba germană, apare textul „Crișan Gheorghe, conducător al rebelilor valahi, care în 10 februarie 1785 a fost capturat”. În realitate a fost prins la sfârșitul lunii ianuarie 1785. Gravura poate fi văzută la Muzeul Național al Unirii până la sfârșitul lunii în curs.

În cronica anonimă de la Sibiu, Crișan este descris drept cel mai fioros dintre capii Răscoalei:

„Chipul său foarte mult foc radiază din partea superioară a obrazului său, precum și din buza de sus; bărbia arată însă răceală, aproape o supărare plină de bunătate“.

Nicolae Densușianu îl descrie ca pe un țăran „înfocat, resolut, sever și superb, cu un esterior frumos și impunător. În tinerețile sale, Crișan fusese soldat în Regimentul contelui Francisc Gyulay, după cum singur ne spune, și aici disciplina militară întări și mai mult natura sa de fier, încât el rămase nemișcat în mijlocul crâncenelor vărsări de sânge, ce le comiseră oamenii săi cu nobilii din Zarand “.

Executați la Alba Iulia

Cercetarea căpitanilor Răscoalei de către comisia de anchetă austriacă din Alba Iulia a durat aproape o lună. „Scopul cercetărilor şi a procesului era doar pentru stabilirea cauzelor răscoalei şi a implicaţiilor acesteia, precum şi necesitatea de a se regiza o judecată şi aduse dovezi pentru confirmarea sentinţei deja hotărâte de împăratul de la Viena“, crede David Prodan. În final, au fost condamnaţi la moarte prin zdrobirea cu roata, trupurile lor urmând a fi dezmembrate şi expuse în diferite părţi din Munţii Apuseni, ca exemplu şi avertisment pentru cei care ar mai îndrăzni să se răscoale. Crișan și-a pus capăt zilelor, cu două săptămâni înainte de execuția publică din 28 februarie 1785, de pe așa numitul „Deal al Furcilor“ din Alba Iulia.

Pe urmele conducătorilor Răscoalei

Dacă ajungeți la Alba Iulia, puteți călca pe urmele lui Horea, Cloșca și Crișan. Puteți alege „Traseul Eroilor Neamului Românesc“, care face trimitere la epilogul Răscoalei, consumat între zidurile fortificației. Pe traseu descoperiți locurile în care au fost închiși conducătorii Răscoalei, dar și o reconstituire a decorului pe care s-a consumat execuția lor, prin frângerea cu roata. Puteți vizita și temnița folosită în trecut de autoritățile austriece pentru cei care încălcau legea. În oraș există un Obelisc (n.a. în fața Porții a III-a), un monument (n.a. în zona Dealul Furcilor), un liceu (n.a Colegiul H.C.C.) și trei străzi care amintesc de prezența în Alba Iulia a lui Horea, Cloșca și Crișan.Gravura-Crisan-23 (1)

Statiunea din Romania cu cel mai curat aer din Europa, in care autoritatile nu au investit nimic. „E ca acum 30 de ani”

Gasim statiuni cu cel mai curat aer din Europa si privelisti asemanatoare celor din Alpi, pe care autoritatile ar putea sa le administreze mai bine.
La 15 minute de mers cu masina de Cluj-Napoca, in Feleacu, este amenajata o partie care are o lungime de 700 de metri. Conditiile sunt bune, iar zapada se mentine poate si datorita tunurilor instalate. Exista insa si alte partii unde se pot practica foarte bine sporturile de iarna in aceasta perioada precum in statiunea Arieseni din judetul Alba, Cavnic din Maramures sau Stana de Vale din Bihor.
Muntii din zona de Nord si de Vest a tarii au iarna zapada multa, dar desigur aceste zone ar trebui si promovate ceva mai bine de autoritati.
De pilda, Muntele Baisorii, la 1400 de metri altitudine, care e unul dintre locurile unde se respira cel mai ozonificat aer din tara noastra. Insa e o zona despre care putini vorbesc. Statiunea nu e dezvoltata si nu este exploatata la adevaratul potential.
Statiunea Muntele Baisorii se afla la 60 de kilometri de Cluj Napoca. Turistii o descopera cu incantare, dar cei care raspund de ea nu fac nimic pentru a o pune in valore.
Partia de schi, administrata de primarie, nu ofera facilitati. Instalatiile sunt invechite, iar iubitorii sporturilor de iarna se pot bucura de partie doar daca ninge.
Investitii majore nu au fost facute in partia de la Baisoara poate de mai bine de 30 de ani. In primul rand ar trebui niste tunuri de zapada, pentru ca spre exemplu anul trecut turistii nu au venit in numar mare din cauza ca nu a nins. In plus, teleschiul care functioneaza de zeci de ani ar trebui inlocuit cu un telescaun modern si confortabil.”
Acest domn vine la Baisoara de zeci de ani. Spune cu nostalgie ca nu s-a schimbat nimic in statiune de ani de zile.
Turist: „Infrastructura turistica cu hoteluri si asa suntem in urma cu 30 de ani.
Reporter: Unde gasiti prima partie de ski aproape de Cluj care cat de cat corespunde cerintelor dumneavoastra?
Turist: Prima partie de ski la 200 de km este Borsa si la 250 de km Brasovul, dar care este foarte aglomerat. ”
Foarte multi turisti vin din zonele apropiate, iar acesta e din pacate singurul avantaj al statiunii.
Turisti: „Suntem din Cluj e aproape, e ok. S-ar putea poate prelungi partia, un telescaun eventual, ar fi potential mare.”
Turist: „Partia e ok, drumurile sunt asa cum sunt din pacate, promovare zero, cu asta basta. Pensiuni putine, nepromovate, nu vin turisti, nu vin pe partie.”
Flavius Pac, administratorul partiei: „Cu atatia brazi in jur suntem locul 1 in Europa si locul doi in lume ca strat de ozon in Statiunea Baisoara. S-a cumparat ratrac si cam atat. Mai mult, este nevoie de investitie, ar fi, dar sa speram”
In statiune nu exista nici un magazin alimentar sau o farmacie. Iar cei care vor sa innopteze, gasesc doar cateva cabane private, la mare distanta de partie.
Turistii se plang si de faptul ca pierd foarte mult timp si pana sa ajunga la partia de ski din cauza faptului ca drumul nu este curatat de zapada”
In statiune, pot fi cazati cel mult 1000 de turisti, iar singurul hotel ar trebui reparat.
Daniel Moldovan, administrator-bucatar hotel: „S-a renovat el prin 2004-2005-2006, atunci au fost ultimele investitii. Necesita o renovare mai amanuntita, dar necesita si bani.”
Dana Necula, proprietar pensiune: „Trebuie mai mult din partea autoritatilor sa se implice, sa faca statiunea asta sa fie o statiune moderna. Nu fac eu pe banii mei ce ar trebui sa faca ei”
Primarul comunei nu vrea sa piarda… mandria Baisorii, chiar daca prin zona au trecut multi investitori. Astfel ca de mai bine de 10 ani se lupta sa atraga bani europeni. Are un proiect inca din 2007 ca sa dezvolte turismul, dar ii lipsesc cele 5 milioane de euro, cat ar costa modernizarea.
Minodora Luca, primarul comunei Baisoara:„Sunt un primar la al saselea mandat si nu nu am avut acces la aceste fonduri. Puteam atrage investitori, putem sa facem parteneriate, dar am incercat sa pastram partia asta a comunei Baisoara, nu sa o instrainam pentru cineva la 15-20 de ani”
Situatia nu difera nici la cativa kilometri de Baisoara, in statiunea Marisel. Chiar daca zapada e din belsug in fiecare an, partia de schi nu a fost finalizata nici pana acum, desi se lucreaza la ea de sase ani.

Transferul pasagerilor la aeroport a devenit o prioritate pentru tot mai multe firme de turism din România. Luat după modelele funcționale din țările cu experiență în turism, transferul la aeroport este disponibil acum din toate orașele țării.

Una dintre companiile de turism care efectuează acest tip de serviciu este Direct Turism, companie care asigură transferul la Aeroportul Otopeni, a introdus două curse noi și a optimizat graficul plecărilor din Brașov și Constanța.

Tariful este de 70 lei pentru ruta Aro Palace din Brașov – Aeroport Otopeni sau Gara Constanța – Otopeni. Orarul de vară este disponibil online pe www.direct-aeroport.ro sau în agențiile de turism partenere din aceste orașe. Pasagerii pot alege să călătoreasca spre Otopeni din Brașov și Constanța, apoi spre orice destinație europeană sau din întreaga lume, fie că este o vacanță în familie, city break, vizită la rude, ieșire cu prietenii, la muncă sau o sesiune de cumpărături. Direct Aeroport asigură transferuri spre Brașov și din Sfântu Gheorghe și Făgăraș.

De asemenea transferul este asigurat din Mangalia și Năvodari către Constanța. Turiștii care aleg această varianta de transfer la și de la aeroportul Otopeni pot ajunge direct la hotelurile de pe Litoral sau în stațiunile de pe Valea Prahovei. Scopul lansării acestui orar de vară, subliniază promisiunea companiei de a duce la un alt nivel serviciile de transport către aeroport din țară. Conceptul de shuttle bus, transfer aeroport, prezent în orice țară destinație turistică din întreaga lume, are ca avantaj optimizarea bugetului de călătorie. Un beneficiu aparte oferit este site-ul și serviciul de asistență non-stop, prin care utilizatorii pot cere informații legate de serviciile oferite de firmă sau pot fi asistați în rezervarea biletelor. Direct Turism oferă servicii de transport aeroport, realizând în medie 18 curse private pe zi în regim shuttle bus, pentru economia, confortul și siguranța călătorilor.

Principalele rute pe care se axează compania sunt Constanța – Otopeni 10 curse și Brașov – Otopeni 8 curse, transportul realizându-se cu microbuz, autoturism sau autocar. Serviciile de calitate și seriozitate au atras colaboratori importanți din rândul companiilor de zbor sau al agențiilor de turism din țară. Printre partenerii care îi recomandă se numără companiile aeriene BlueAir, WizzAir, Turkish Airlines dar și un numar de 146 companii partenere din cele două orașe în care activează: Constanța si Brașov. Direct Turism de la infiintare, din August 2013, a reușit să îmbunătățească imaginea serviciilor de transport turistic specific si interconectivitatea Aeroportului Otopeni cu cele două mari orase turistice ale României, să contribuie semnificativ la optimizarea bugetului de călătorie al pasagerilor care călătoresc spre Litoral, Delta Dunării, Valea Prahovei și în zona Brașovului, precum și la creșterea gradului de satisfacție al turiștilor care vizitează aceste destinații.

19 specialiști în turism, proprietari de agenții de turism, candidează pentru Consiliul Director al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), iar trei dintre ei, Dan Anghelescu, Aurelian Marin și Andrei Răzvan Nacea, pentru funcția de președinte ANAT.

Actualul președinte al ANAT, Lucia Nora Morariu, și-a depus candidatura pentru Consiliul Director, după al doilea mandat de doi ani la conducerea asociației, început în martie 2013.

“E nevoie de forțe proaspete la conducerea ANAT, de oameni care să înțeleagă că trebuie să se implice direct în activitatea asociației și în folosul membrilor pe care doresc să îi reprezinte și să îi conducă. Se dorește de mult o întinerire și o schimbare a echipei de conducere a ANAT”, declară președintele asociației.

În 2013, când a preluat din nou funcția, industria de călătorii era dominată de probleme și conflicte și nu își dorea nimeni să conducă ANAT. Asociația avea nevoie de o intervenție în management și de finalizarea unor proiecte legislative ințiate.

“La vremea respectivă, am fost rugată de colegi să intervin și am făcut-o pentru că trebuia să scot lucrurile la liman. Am avut un mandat bun, am întărit financiar asociația, am finalizat Legea voucherelor de vacanță și alte acte normative utile industriei noastre, am avut o colaborare excelentă cu prim-vicepreședinții Alin Burcea si Mălin Mălineanu, ne-am făcut datoria. De acum însă, lăsăm poziția de președinte acelora care își doresc de mult să reformeze conceptul ANAT. E vremea lupilor tineri!

Noul președinte al ANAT are o misiune grea. Funcția este una onorifică, neretribuită. Mai mult decât atât, presupune asumarea unor cheltuieli personale pentru prezență, reprezentare, deplasare, timp, studiu și concepție, cu atât mai mult cu cât ANAT a fost și este mai activ și mai puternic decât un întreg Minister al Turismului. Le urez succes candidaților și îi asigur de întreaga mea susținere”, declară președintele ANAT, Lucia Nora Morariu.

Dan Anghelescu, proprietarul La Piovra Turista, membru în actualul Consiliu Director, președinte al Comisiei Resurse Umane, Formare și Perfecționare Profesională și membru în Comisia Târguri de Turism și Evenimente Proprii ANAT, consideră că a venit momentul să ofere sprijinul său asociației, din poziția de președinte, după ce, de-a lungul carierei sale de antreprenor în turism, ANAT i-a oferit consultanță, susținere și motivație.

“După aproape 30 de ani de carieră în turism, începută ca ghid pe băncile liceului, 23 de ani de când dețin aceeași agenție de turism și aproape 20 de ani de când sunt membru ANAT consider că a sosit vremea să îmi pun în valoare, la rândul meu, experiența în sprijinul breslei agențiilor de turism din România”, declară Dan Anghelescu.

“Doresc să sprijin egalitatea de șanse între membri sub semnul eticii și profesionalismului, să asigur o mai bună comunicare între membri, să promovez mai bine către public și parteneri calitatea serviciilor oferite de membrii ANAT. Voi acționa atât pentru o comunicare rapidă, prin mediul online, cât și printr-o comunicare mai personală, prin intermediul evenimentelor pentru membri. Voi organiza permanent cursuri de formare și perfecționare accesibile tuturor membrilor ANAT. Nu în ultimul rând, doresc stimularea exportului de servicii turistice, deci a incomingului”, anunță Dan Anghelescu că sunt prioritățile sale dacă va fi ales președinte ANAT.

Aurelian Marin, managerul general al agenţiei de turism PARADIS din Constanța, are o experiență de aproape 20 de ani în industria turismului. El este și președintele Regiunii Sud-Est a ANAT, președintele Grupului de Lucru pentru Codul de Etică, membru în Comisia de Etică și în cea de Marketing Intern. Programul său de management vizează dezvoltarea și promovarea turismului și adaptarea la modul dinamic în care astăzi relaționează piețele turistice mondiale.

“Am identificat multe probleme pe care le consider prioritare, printre care: promovarea internă și externă, educația în întreg angrenajul de turism, unificarea partenerilor din turism într-o singură voce pentru a aduce consistență și credibilitate în demersurile făcute pe lângă autorități. Sunt probleme care se adaugă celor strict specifice celor din branșă”, precizează Aurelian Marin.

”Am legături de colaborare cu foarte multe agenţii de turism din România şi doresc să mă bazez pe această bună relaţionare astfel încât să o transform într-o platformă de comunicare liberă, sinceră şi directă, în interesul membrilor ANAT şi al ANAT ca entitate”, adaugă candidatul pentru funcția de președinte.

Andrei Răzvan Nacea, proprietarul Seytour, este cel mai tânăr dintre candidați și are o experiență acumulată în turism în Statele Unite și Elveția. El este și purtator de cuvânt al ANAT pentru turismul medical și delegat al asociației în Comisia de Incoming la ECTAA (Grupul Asociatiilor Agentiilor de Turism si Touroperatorilor din cadrul Uniunii Europene). Programul său de management se bazează, în principal, pe promovarea tinerilor din domeniul turismului.

“Tinerii care au plecat să studieze sau să muncească în străinătate nu se mai întorc pentru că și-au pierdut speranța, iar agențiile mici de turism, conduse de tineri, nu cred foarte mult în ANAT, nu înțeleg foarte bine misiunea și valorile ANAT. Prin candidatura mea la functia de președinte vreau să transmit un mesaj tuturor tinerilor să aibă încredere că se pot realiza și în țara lor”, declară Andrei Răzvan Nacea.

“Vreau să înființez la ANAT ’Travel Startups’, o comisie dedicată tinerilor, care va funcționa alături de grupului de lucru ’Laborator de inovație în turism’, să sprijinim stațiunile balneo-climaterice prin ’Laboratorul de inovație în Turism Medical’, care va face lobby pentru renovarea bazelor medicale și construcția de aqua parcuri în stațiunile montane”, anunță Andrei Răzvan Nacea dintre prioritățile sale.
Cei 19 specialiști care candidează pentru Consiliul Director al ANAT sunt: Dan Anghelescu – La Piovra Turista, Alin Burcea – Paralela 45 Turism, Mihaela Chiru – Micomis, Marian Cojocărescu – Mara News Travel, Laura Dragu – Gorj Turism, Dragoș Horhocea – Agetur, Aurelian Marin – Paradis Vacanțe de Vis, Corina Martin – Mistral Tours, Lucia Nora Morariu – EXIMTUR, Andrei Răzvan Nacea – Seytour, George Sorin Nicolescu – Olimpic International, Ciprian Popescu – Danubius Travel, Herman Rosner – Int.l Tourism&Trade, Valeriu Ștefan, VELMAR DREAMS, Marius Usturoiu – Mareea, Mălin Mălineanu – New Concept Travel, Remus Vișan – Happy Tour Group, Mircea Vladu – Holiday Office, Adrian Voican – Bibi Vacanța.
Alegerile au loc la Adunarea Generală a ANAT din 11 martie 2015. Celor 19 aleși în Consiliul Director li se adaugă cei opt președinți de regiuni, membri de drept în CD, aleși în adunările generale organizate în lunile ianuarie și februarie în fiecare regiune.

Specialiştii CJ Alba ne oferă situaţia pârtiilor din judeţul Alba pentru weekendul care începe.

În perioada 23-25 ianuarie 2015 pe pârtiile din judeţul Alba se poate schia în condiţii acceptabile.

Arieşeni (Vârtop și Nucet)

Pârtii: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)

Lungime: 2 km
Altitudine maximă: 1.400 m
Tunuri de zăpadă: da
Webcam: da (http://www.arieseni.info/external/camera-web-vartop.html)
Nocturnă: da
Pârtie pentru sănii: da
Semnal mobil: toate rețelele

Evaluare generală: deși stratul de zăpadă s-a redus, totuși sezonul continuă în condiții acceptabile la Arieșeni. Urmează precipitații abundente în weekend, predominant sub formă de ninsoare, așadar există motive să credem că sezonul se va îmbunătăți. Urmăriți camerele web pentru actualizări zilnice.

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: în prezent, stratul de zăpadă de pe pârtiile Vârtop 1 și Vârtop 2 măsoară circa 30 cm și este practicabil pentru schi și snowboarding. Instalațiile de transport pe cablu funcționează conform programului. Din păcate, zona de off-piste este greu accesibilă, întrucât stratul de zăpadă nu este suficient.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania), la Arieșeni vor fi precipitații abundente în weekend, predominant sub formă de ninsoare. Cerul va fi parțial înnorat, cu temperaturi între -4 și 3 grade Celsius, urmând ca săptămâna viitoare să apară ninsori răzlețe.

Vizibilitatea pe pârtii va fi afectată de condițiile meteo.

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.

Sfatul Serviciului Turism:
– evitați teribilismul și vitezele mari pe pârtie;
– atenție la pârtia de sănii;
– țineți cont de sfatul salvamontiștilor, al jandarmilor montani și al monitorilor de schi.

Domeniul Schiabil Şureanu

Webcam: da (http://live.schisureanu.ro)
Pârtii: 9 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2)
Lungime: 11 km
Altitudine maximă: 2.010 m
Tunuri de zăpadă: nu
Nocturnă: nu
Pârtie pentru sănii: da
Semnal mobil: în principal Telekom

Evaluare generală: sezonul continuă în condiții bune la Șureanu, în ciuda faptului că pârtiile prezintă gheață pe alocuri, din cauza încălzirii vremii. Stratul de zăpadă este consistent și suficient, iar ninsorile care vor începe în acest weekend vor îmbunătăți sezonul, cu siguranță. Drumul, deocamdată, are multe porțiuni cu gheață, așadar este obligatoriu să vă dotați cu lanțuri pentru roți!

Acces: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h.

Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (și anume pe șoseaua Transalpina): drumul este asfaltat aproape în totalitate (excepție făcând o serie de mici porțiuni între lacul Tău și lacul Oașa) și este practicabil de către orice tip de autovehicul.

Starea drumului între lacul Oașa și Domeniul Schiabil Șureanu (pe o distanță de 18 km): drumul este deszăpezit și practicabil de către orice tip de mașină. Din păcate, însă, datorită încălzirii vremii din ultima perioadă, suprafața înzăpezită a drumului s-a transformat în gheață, ceea ce face absolut obligatorie folosirea lanțurilor pentru roți. Deși există refugii din loc în loc, păstrați atenția sporită la porțiunile înguste!

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: din cele nouă pârtii, cinci sunt funcționale (C_1, C_3, A_1, A_2, A_3). Stratul de zăpadă bătătorită măsoară între 20-40 cm iar cel nebătătorit, din afara pârtiilor, între 50-60 cm. Pârtiile prezintă pe alocuri porțiuni cu gheață, datorită încălzirii vremii, așadar păstrați atenția la coborâre și evitați vitezele mari. Pârtia A_1 prezintă în continure mici porțiuni de pietre în partea superioară, abruptă. Pârtia A_2 este rezervată iubitorilor de freeride.

Din cele trei instalații, funcționează teleschiul „Curmătura” și telescaunul. Dacă, însă, viscolul va fi mult prea puternic, cel puțin telescaunul va fi oprit. Urmăriți zilnic cele trei camere web de pe site-
ul www.schisureanu.ro Deși zona de off-piste pentru freeride este accesibilă, totuși zăpada este înghețată.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (http://freemeteo.ro/vremea/muntii-surean/7-zile/meteograma/?gid=665721&language=romanian&country=romania), la Șureanu va ninge vineri, sâmbătă și Duminică, urmând ca ninsori răzlețe să aibă loc și săptămâna viitoare. Cerul va fi înnorat iar temperaturile se vor încadra între -6 și 2 grade Celsius. Vremea va afecta vizibilitatea pe pârtii.

Servicii turistice: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; monitor de schi în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; monitor de schi & snowboard la baza pârtiilor; centru de închirieri schi & snowboard în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; centru de închirieri schiuri la baza pârtiilor; trei après-ski–uri pe Domeniul Schiabil Șureanu; unități de cazare în Poarta Raiului, în Luncile Prigoanei și pe malul lacului Oașa.

Sfatul Serviciului Turism:
– faceți acasă o probă de montare a lanțurilor;
– țineți cont de sfatul salvamontiștilor, al jandarmilor montani și al monitorilor de schi.

 

 

Foto: Arieşeni

Pe situ-ul www.worldwideromania.com am descoperit o poveste interesantă. Mai precis este vorba despre un fag din satul Muncel de lângă Baia de Arieş care nu-şi pierde niciodată frunzele, indiferent de anotimp.
„În satul Muncelu de lângă Baia de Arieș , este un fag de dimensiuni impresionante despre care bătrânii acestui sat spun că ar avea 500 de ani. Pomul fermecat are o scorbură mare în care există un izvor despre care localnicii credeau că-i tămăduitor. I se spune „fermecat” deoarece frunzele uscate nu i se desprind iarna de ramuri, coroana copacului fiind astfel brun-maronie.
Potrivit legendei, aici s-ar fi întâlnit Avram Iancu cu Împăratul Franz Iosef. Legenda Fagului Împăratului nu are însă corespondent în realitate, Avram Iancu refuzând să-l întâlnească pe Împăratul Austro-Ungar în 1852, pe când acesta sosise în Țara Moților.
O altă legendă susține că Iancu i-ar fi refuzat pe trimișii împăratului cu cuvintele: „Spuneți-i lui Francisc Iosef ca un bolund cu un mincinos nu s-or înțelege niciodată.”
Localnicii de aici împărtășesc câteva gânduri. „Vezi frunzele acestui pom cum îşi schimbă culoarea când vine iarna, se fac ruginii, dar nu cad decât primăvara, când apar cele noi, verzi”, explică săteanul cum e cu povestea copacului veşnic „îmbrăcat”. De la alt om, Ioan Corcheş, tot bătrân, că numai bătrânii au rămas în satul Muncel, aflăm că pe lângă pomul cu pricina ar fi trecut un vechi drum care traversa munţii, iar acolo, la “fagul împăratului”, s-ar fi oprit, cu sute de ani în urmă, un călugăr şi el ar fi binecuvântat bucata aceea de pământ, pentru ca după aceea să răsară acolo pomul fermecat. Ne iese în cale şi Sabina Panţa, care îşi face cruce şi se jură că un cumnat de-al ei s-a „lecuit de bube”, nu cu mult timp în urmă, cu apa din „burta” arborelui. “Oamenii îşi caută lecuirea aici de când lumea”, aud de la femeie. Moţii fac drumul şi azi prin pustietate în căutarea unui miracol, aşa cum şi alte guri din sat vorbesc.
Localizare: Fagul împăratului se afla pe maul drept al Ariesului, lângă satul Muncelu, la circa doi kilometri vest de Baia de Arieș pe drumul spre Câmpeni” ne spun cei de la www.worldwideromania.com/ .
sursa: http://www.worldwideromania.com/
sursa foto: http://www.worldwideromania.com/

Consiliul Judeţean Alba a acordat premiile concursului de idei lansat arhitecţilor şi urbaniştilor privind dezvoltarea a două zone turistice din judeţul Alba: Luncile Prigoanei şi Rimetea.

Tema concursului organizat de CJ Alba: proiectarea a două zone de camping de 3 stele în zonele turistice amintite.

Juriul a fost condus de Ioan Străjan – vicepreşedintele Asociaţiei Profesionale a Urbaniştilor din România, iar membri au fost Eugenia Mărginean – arhitectul Judeţului Alba, Stelian Fleschin – preşedintele UAR Alba, Liviu Ianăşi – vicepreşedintele Asociaţiei Profesionale a Urbaniştilor din România, Andrei Luncan – conferenţiar la Facultatea de Construcţii şi Arhitectură Oradea.

Câştigătorii concursului

Amenajare camping zona Luncile Prigoanei

Premiul I. Andrei Moleavin, Iaşi, Alina Gabriela Catrina, Bucureşti – coautor Ioan Mărgărit Lupu
Premiul II. Raluca Zaharia, Bucureşti – coautori Diana Ileana Radu, Bucureşti, Anamaria Vâlcoreanu, Bucureşti, Maria Măniţiu, Bucureşti
Premiul III. Mihnea Nicolae Simiras, Bucureşti
Menţiune. Nu s-a acordat

Amenajare camping zona Rimetea

Premiul I. Nu s-a acordat
Premiul II. Nu s-a acordat
Premiul III. Smaranda Mădălina Cheregi, Cluj, Tiberiu Vlad Bucur, Blaj
Menţiune. George Fozokos, Cluj, Komaromi Gheorghe Laurenţiu, Cluj (Konkret Studio SRL).

Duminică, 28 septembrie 2014, de la ora 12.00, lângă Alba Iulia, în Poligonul Jandarmeriei din Miceşti, are loc a XIII-a ediţie a evenimentului „Tropote în Ţara Vinului”.

Evenimentul este realizat de Organizaţia de Tineret ACL Alba Iulia.

Principalul moment al zilei este concursul hipic care se va desfăşura pe două secţiuni: viteză şi tracţiune.

Organizatorii vor oferi premii şi cadouri participanţilor, iar ocupanţii podiumului vor fi recompensaţi cu importante premii în bani şi cereale.

Ca o surpriză, organizatorii au gândit un concurs pentru public şi concurenţi.

Nu va lipsi muzica populară: este vorba de interpreţii de muzică populară Sava Negrean Brudaşcu, Bogdan Toma, Oana Carmen Bozga şi Codru de România, dar şi Ansamblul de dansuri populare Alba Carolina.

Fii la curent cu cele mai noi anunturi negociate.

Urmărește negociat.ro pe Facebook