Trupa Skepsis pe scena Căminului Cultural din Vinerea

Trupa Skepsis pe scena Căminului Cultural din Vinerea

Grupul Skepsis a reluat comedia „Ursul” (Farsă într-un act), de această dată pe scena Căminului Cultural din Vinerea. Peste 200 de persoane, printre care şi primarul Adrian Teban şi directorul Casei de Cultură, Rodica Florea, au răspuns invitaţiei la teatru adresată de către Biserica Ortodoxă Vinerea II.

Evenimentul Skepsis face parte din proiectul intitulat „O tempora, o mores!” organizat de biserica din Vinerea în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr. 3 Cugir, Şcoala „Ioan Mihu” Vinerea, Casa de Cultură Cugir şi Casa Studenţilor Alba Iulia.

În deschiderea evenimentului a avut loc un program susţinut de elevii claselor I-VIII şi de membrii grupului Anotimpuri (aflat la debut), pregătiţi de pr. Adrian Cebotari.

La organizarea evenimentului şi-au adus contribuţia cadrele didactice Luminiţa Cebotari, Szilagyi-Tomoiu Mihaela, Enescu Luminiţa, Herlea Ana şi Buda Ioan. Practic, acţiunea a fost rodul unui parteneriat dintre Biserica Ortodoxă Vinerea II şi instituţiile educative şi de cultură, cu scopul de a cultiva gustul pentru arta teatrală şi respectul faţă de adevăratele valori.

Comentarii

Comentarii

1 Comentariu

Lasa un raspuns