Trei albaiulieni reţinuţi de poliţişti pentru furturi din mai multe locuinţe particulare

Trei albaiulieni reţinuţi de poliţişti pentru furturi din mai multe locuinţe particulare

pretfiervechi.ro

Joi, 29 ianuarie 2015, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au reţinut 3 persoane pentru o perioadă de 24 de ore: este vorba de G.G., de 29 de ani, G.N.M., de 34 de ani şi N.A.C., de 25 de ani, toţi din Alba Iulia. Aceştia sunt suspecţii unor furturi din case în construcţie aflate pe raza municipiului Alba Iulia.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia îi suspectează pe cei trei că în perioada 17 – 24 ianuarie 2015, cei trei bărbaţi au pătruns, prin efracţie, în 7 case aflate în construcţie, din cartierele Orizont şi Partoş ale municipiul Alba Iulia şi au sustras componente din cupru de la instalaţiile de încălzire şi electrice precum alte bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la 4.000 de lei.

Se pare că cei 3 bărbaţi ar fi valorificat cuprul rezultat din furturi, la un centru de colectare a deșeurilor neferoase din municipiul Sebeş.

Pentru documentarea activităţii infracţionale în cauză, joi, 29 ianuarie 2015, poliţiştii de investigaţii criminale, sprijiniţi de poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi, au efectuat 5 percheziţii din care trei la domiciliile celor trei bărbaţi şi două în municipiul Sebeş (la un centru de colectare a deşeurilor neferoase şi la reprezentantul legal al acesteia).

Vineri, 30 ianuarie, cei trei bărbaţi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru luarea măsurilor legale.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns