TNL Baia de Arieș are o nouă conducere

TNL Baia de Arieș are o nouă conducere

Foto.Alegeri.Baia.de.Aries-TNL-26.01.2014TNL Alba continuă procesul de reorganizare început anul trecut, anul 2014 fiind unul în care conducerea organizației și-a propus să finalizeze acțiunea de constituire de noi birouri de conducere în cadrul organizațiilor locale din județ.

Astfel, duminică, 26 ianuarie, începând cu ora 16.00, la Casa de Cultură din Baia de Arieș, în prezența a peste 40 de participanți, a avut loc adunarea generală a Organizației de Tineret a PNL Baia de Arieș. Principalul punct pe ordinea de zi a fost alegerea unei noi structuri de conducere a organizației. Din conducerea locală a PNL Baia de Arieș au fost prezenți la eveniment: Traian Pandor (președinte PNL Baia de Arieș, primarul orașului Baia de Arieș), Ioan Mocan (vicepreședinte PNL Baia de Arieș, consilier local), Sorin Miheț și Marius Dup(membrii în cadrul BP PNL Baia de Arieș), precum și fostul primar al orașului, Constantin Hădărugă. Din conducerea TNL Alba au fost prezenți vicepreședintele Dan Pașca și Daniel Prața (membru în cadrul BP TNL Alba), ei fiind însoțiți și de Lucian Petrușel (președintele TNL Câmpeni).

Seniorii liberali din cadrul PNL Baia de Arieș prezenți la eveniment le-au vorbit tinerilor despre importanța implicării în viața social – politică și despre obiectivele PNL pentru anul 2014 la nivel național, județean și local.

În urma votului, tinerii liberali din Baia de Arieș au decis ca, pentru următorii doi ani, Biroul Politic Local al TNL Baia de Arieș să aibă următoarea componeță: Florin Tutuian (președinte), Lucian Bar, Darius Petaca și Andrei Sima (vicepreședinți), Marius Burlan, Andrei Chirilă, Călina Felea, Claudiu Nistea, Cristian Pandor, George Simion (membrii), Adrian Dup, Beniamin Petaca, Andrei Țâr (membrii supleanți).

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns