Stingătoarele de incendiu, prima intervenție în caz de foc! Comunicat.

Stingătoarele de incendiu, prima intervenție în caz de foc! Comunicat.

Stingătoarele sunt principalul mijloc de intervenţie pentru stingerea începuturilor de incendii, uşor de utilizat şi la îndemâna oricui. Corecta lor alegere şi amplasare, dar şi deprinderea utilizării lor devin de mare importanţă pentru limitarea şi stingerea, încă din fază incipientă a incendiilor care pot aduce pagube imense.

Stingătoarele au un principiu de funcţionare bazat pe refularea produselor de stingere conţinute sub efectul unei presiuni interne, asigurată prin diverse procedee, funcţie de soluţia constructivă aleasă de producător. Aici identificăm trei tipuri de stingătoare:

  • substanţa de stingere este îmbuteliată sub presiune, soluţie specifică stingătoarelor cu dioxid de carbon

  • presiunea este asigurată de un gaz propulsor care este introdus în corpul stingătorului în momentul utilizării, gazul fiind păstrat într-o butelie din interiorul stingătorului şi eliberat prin spargerea unei membrane din componenţa recipientului.Această soluţie este utilizată în cazul stingătoarelor cu apă, pulbere sau spumă.

  • presurizarea permanentă cu un gaz propulsor cum ar fi: aer, argon, heliu, azot.

Alegerea corectă a stingătoarelor trebuie să se bazeze pe o evaluare temeinică a riscului de incendiu din spaţiul protejat. În principal se ţine seama de natura materialelor care pot constitui focare de incendiu.

Ex.:

  • la materialele combustibile a caror ardere are loc cu formare de jar: lemn, hârtie, rumeguş, materiale plastice care nu se topesc cu căldură se utilizează stingătoare cu pulbere sau stingătoare cu spumă.

  • la instalaţii şi echipamente electrice aflate sub tensiune se utilizează stingătoare cu pulbere sau stingătoare cu dioxid de carbon.

Este foarte important să nu confundaţi termenul de garanţie al stingătoarelor cu termenul de valabilitate. Termenul de garanţie reprezintă limita de timp stabilită de producător pentru care stingătorul va funcţiona eficient. Termenul de valabilitate se referă la încărcătura stingătorului (agentul de stingere) sau la butelia/ recipientul acestuia.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns