Şoferi amendaţi şi lemn confiscat în Apuseni

Şoferi amendaţi şi lemn confiscat în Apuseni

Joi poliţiştii Serviciului Rutier Alba, sprijiniţi de poliţişti din Cîmpeni, Abrud şi Baia de Arieş, au organizat, pe raza orașelor Cîmpeni şi Baia de Arieș precum şi în localităţile rurale din zonă, o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere.
La acţiunea, ce a vizat inclusiv verificarea stării tehnice a autovehiculelor, au participat şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român – Agenţia Alba.
Cu această ocazie au fost constate 46 de abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. Poliţiştii au depistat şi sancţionat 3 persoane care conduceau autovehicule fiind sub influenţa alcoolului iar în cazul a 4 dintre autovehiculele controlate, au fost identificate defecţiuni tehnice.
Alte 3 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Au fost reţinute 4 permise de conducere, din care 3 pentru alcool şi 1 pentru depăşire neregulamentară.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 8.700 de lei.
Totodată în jurul orelor 23,00, poliţiştii din Abrud, împreună cu cei ai Postului de Poliţie Roşia Montană, l-au identificat, pe raza comunei Bucium, pe M.F., de 39 de ani, din comuna Bucium, care transporta cu un autoturism cu remorcă, 34 de pomi de Crăciun, fără a poseda documente legale în acest sens.
Şoferul autoturismului a fost sancţionat contravențional iar pomii de Crăciun au fost predaţi Ocolului Silvic Alba Iulia pe valorificare.
Tot ieri, 11 decembrie, poliţiştii din Zlatna, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, l-au depistat pe S.I., de 28 de ani, din Zlatna, în timp ce transporta cu o autoutilitară, 30 metri cubi material lemnos, fără a deţine documente legale de transport.
Conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19 alin 1 lit. b din Legea 171/2010, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns