Silvan Stâncel îşi lansează volumul de poezii „Incredibil. Iubesc”

Silvan Stâncel îşi lansează volumul de poezii „Incredibil. Iubesc”

Albaiulianul Silvan Stâncel, poet şi cantautor, a publicat în luna februarie a acestui an, la Editura Libris Editorial, primul său volum de versuri intitulat „Incredibil.Iubesc”.

Lansarea oficială va avea loc în data de 21 martie 2015, ora 15.30, la Târgul Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov, organizat la Brașov Business Park.

Cartea conține peste 60 de poezii într-o formulă originală.

Silvan Stâncel mărturiseşte: „Volumul este capătul a 36 de ani de trăire, experiență și analiză personală asupra celei mai importante forțe care definește umanitatea… iubirea. Inițial nu mi-am propus să scriu într-un mod programat. Cartea s-a născut firesc, am simțit nevoia să spun anumite lucruri… și le-am spus cu responsabilitate, gândindu-mă mereu la public, la oameni, la intimitatea și initimitățile fiecăruia dintre noi. Anul trecut am postat on-line câteva poezii iar mesajele puternice de încurajare m-au făcut să mă gândesc serios la tipărire. Tot anul trecut propunerea de a publica, venită din partea Libris Editorial, m-a determinat definitiv să-mi asum apariția volumului. Le mulțumesc pe această cale pentru întreg profesionalismul. Mulțumesc totodată celor care m-au încurajat, susținut și în mod special, în egală măsură, domnului Virgil Oniță, doamnei Dana Anghelescu, echipei Libris Editorial, scriitorului și criticului literar Aurel Pantea, scriitorului Doru Munteanu, artistului Nicu Alifantis, doamnei Anca Iacob și tatălui meu!”

Silvan Stâncel s-a născut la 2 iulie 1978; este absolvent de filologie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Limbi Străine, Secția germană-franceză. Primele versuri au fost scrise în perioada studenției, câștigând premii la mai multe concursuri literare. În calitate de traducător autorizat pe limbile germană și franceză, a tradus literatură de specialitate. Este totodată chitarist, compozitor, textier, interpret, câștigând cu propriile piese mai multe trofee la festivaluri naționale de muzică. În 2006 a câştigat aproape toate consursurile feestivalurilor de folk din ţară. De asemenea este fondator și organizator al taberei de chitară Acustic Live Music Camp.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns