Senatorul Pereş cere lămuriri privind situaţia de la CUPRUMIN Abrud

Senatorul Pereş cere lămuriri privind situaţia de la CUPRUMIN Abrud

Într-o interpelare adresată Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului, Mihai Tudose senatorul liberal de Alba, Alexandru Pereş cere lămuriri privind situaţia de la CUPRUMIN Abrud dar şi găsirea de soluţii pentru mineritul din zonă.

„Domnule Ministru,

SC Cupru Min SA Abrud, din județul Alba, continuă să exploateze zăcământul de cupru de la Roșia Poieni, zonă unde, conform specialiștilor în domeniu, se estimează că ar exista 60% din rezerva de cupru a României. Totodată, compania are aproape 500 de angajați, iar cererile de angajare sunt în continuă creștere. În ultimii trei ani, compania a ieșit pe profit, iar la sfârșitul anului 2014 a fost considerată cel mai mare contribuabil la bugetul local. Din păcate, societatea comercială are o istorie recentă nu tocmai plăcută: s-a încercat privatizarea acesteia, însă procesul a fost întrerupt, s-a încercat vânzarea concentratului de cupru, însă a eșuat și aceasta. Proiectul fostului ministru al Economiei, domnul Constantin Niță, ca această societate să fi fost inclusă într-o companie națională a cuprului, alături de Minvest Deva și Moldomin, ar fi fost o soluție perimată, nu ar fi adus beneficii nici economiei naționale, dar nici angajaților, întrucât responsabilitatea pierderilor ar fi fost greu de asumat. Pe de altă parte, la iazul de decantare Valea Șesii, din satul Geamăna, este necesară o stație de neutralizare a apelor acide și de recuperare a metalelor din aceste ape.

Domnule Ministru,

Societatea Comercială Cupru Min SA Abrud se află sub autoritatea ministerului pe care îl coordonați, de aceea vă rog să îmi răspundeți la două întrebări:

1) De ce nu luați măsuri urgente pentru minerit, dovada fiind tergiversarea luării unei decizii în privința acestei societăți, în condițiile în care există un mare pericol de depopulare a zonei Apusenilor, întrucât tinerii care doresc să aibă un loc de muncă nu găsesc?

2) Cupru Min Abrud are nevoie de o stație de neutralizare a apelor acide, pentru a recupera metalele din aceste ape. Este nevoie de retehnologizare la această societate, pentru a nu se mai înregistra pierderi care afectează și economia românească. În acest sens, vă întreb: ce soluție aveți pentru achiziționarea acestei stații de neutralizare a apelor acide?
Solicit răspuns scris” se arată în interpelarea adrsată ministrului Economiei de senatorul liberal de Alba, Alexandru Pereş.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns