Actualitate

Şcoala Gimnazială Şpring a fost gazda campaniei “Jandarmeria pe înţelesul tuturor”

IMG_6366Şcoala Gimnazială Şpring a fost miercuri, 23 octombrie, gazda campaniei naţionale “Jandarmeria pe înţelesul tuturor”.

Acest demers informativ se desfăşoară în judeţul Alba sub sloganul „Te vrem în siguranţă”, cu sprijinul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba, Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, Fundaţiei Comunitare Alba, Consiliului Judeţean al Elevilor şi unui număr de opt primării (Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Ocna Mureş, Săsciori, Şpring şi Zlatna).

Întâlnirea a debutat la ora 12.00, în prezenţa elevilor, cadrelor didactice şi personalului administrativ, iar începând cu ora 13.00 acestora li s-au alăturat părinţi ai elevilor.

Preşedintele asociaţiei „Bunici şi nepoţi”, Călin Radu, a vorbit despre alternativele de petrecere a timpului liber propuse de asociaţie tinerilor şi vârstnicilor, iar inspectorul şcolar Codruţa Lodroman a subliniat rolul deosebit de important al familiei şi al exemplului personal al părinţilor în activitatea de prevenire a delincvenţei juvenile.

Reprezentantul Jandarmeriei Alba le-a vorbit celor prezenţi despre rolul, importanţa şi locul Jandarmeriei în cadrul forţelor de ordine publică, a instruit elevii şi personalul didactic în vederea recunoaşterii faptelor antisociale şi asupra modului de sesizare a acestora celor în drept, i-a informat asupra celor mai frecvente fapte de natură contravenţională şi penală întâlnite în şcoală şi referitor la modul în care elevii pot fi traşi la răspundere din punct de vedere contravenţional şi penal, chiar dacă sunt minori.

La final, unul dintre copii a avut ocazia să îmbrace o parte din echipamentul pe care-l poartă un mascat pe timpul unor misiuni cu grad ridicat de risc, spre încântarea acestuia şi a colegilor.

Următoarea acţiune din cadrul campaniei se va desfăşura miercuri, 6 noiembrie şi va fi adresată elevilor şi personalului didactic de la Şcoala Gimnazială Săsciori.

24 octombrie 2013

About Author

Marius Paul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrie-ne pe Messenger
Loading...