Scandal de 2000 de lei!

Scandal de 2000 de lei!

Un cetăţean din Tău Bistra, comuna Şugag le-a dat suficiente motive jandarmilor pentru a-l sancţiona contravenţional de două ori în mai puţin de 20 de minute. Însumate, cele două amenzi se ridică la valoarea de 2000 lei.

În vârstă de 29 de ani, bărbatul se afla luni, 24 august într-un local public situat la ieşirea din municipiul Sebeş spre Sibiu, iar în jurul orei 01.00 a înjurat şi ameninţat cu bătaia o chelneriţă. Se afla în avansată stare de ebrietate, dar dorea să bea în continuare – conform propriilor spuse “până se schimbă banii”- iar incidentul a apărut când femeia a refuzat să-i mai servească băuturi alcoolice. Speriată, aceasta a apelat la ajutorul unui echipaj de jandarmerie care a intervenit oportun şi, pentru fapta sa, l-a sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 1000 lei. Le-a spus jandarmilor că s-a potolit, dar imediat după plecarea acestora a intrat din nou în local şi a cerut de băut. De data aceasta refuzul a venit din partea unui chelner, care la rândul lui a beneficiat de acelaşi tratament ca şi colega sa de serviciu.

În aceste condiţii a fost nevoie de reîntoarcerea echipajului de jandarmerie care a constatat săvârşirea unei alte fapte contravenţionale şi , la ora 01.20, l-a sancţionat contravenţional, tot cu o amendă în valoare de 1000 lei. De asemenea, i s-a adus la cunoştinţă că, în caz de repetare a unui astfel de comportament, măsurile luate împotriva lui pot fi mult mai drastice, putând fi chiar de natură penală. În acest sens i s-a precizat că, potrivit prevederilor Codului penal, tulburarea ordinii şi liniştii publice constituie infracţiune, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi defineşte fapta persoanei care tulbură ordinea şi liniştea publică prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor. În cele din urmă bărbatul s-a calmat şi a acceptat să plece spre domiciliu, fără a mai fi nevoie de intervenţia echipajului de jandarmerie, rămas câteva minute in zonă pentru a se convinge că de data aceasta îşi va respecta promisiunea.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns