Săteni din Alba calificați gratuit în ocupația de „Lucrător în comerț“

Săteni din Alba calificați gratuit în ocupația de „Lucrător în comerț“

tcursanti_metes_1Un număr de 21 de persoane din comuna Meteș, județul Alba, s-au calificat gratuit în ocupația de „Lucrător în comerț“. Cursurile teoretice și practice au fost organizate de SC Tobimar Construct SRL Alba Iulia, prin proiectul „Mediul rural-oportunitate de dezvoltare a resurselor umane”. Demersul co-finanțat prin programul POSDRU este derulat în parteneriat cu Asociaţia Centrul de Resurse pentru Servicii Sociale CERESS Alba, Asociaţia „Ţara Secaşelor Alba- Sibiu“.

Programul de calificare a fost urmat în regim de gratuitate de şomeri de lungă durată, persoane în căutarea unui loc de muncă, cei care muncesc în propria gospodărie, dar şi de persoane inactive.

Certificat de calificare recunoscut în țară și străinătate

Orele de teorie și practică s-au desfășurat în comuna Meteș. Cursanții au învățat de la specialiștii proiectului ce presupune munca în echipă, cum se face prezentarea produselor și serviciilor aferente vânzării, cum să promoveze un stand. Au fost instruiți cum să comunice cu clienții, cum să mențină stocurile de rezervă, să verifice stocurile cu vânzările, să încaseze contravaloarea mărfurilor vândute.

Examenul de absolvire, ce a constat într-o probă teoretică și una practică, a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, pentru 21de absolvenți. Indicele de promovabiltiate a fost de 100%. Efortul are cel puțin două finalități importante. Absolvenții și-au dezvoltat calificarea. Proiectul prin care s-a organizat programul contribuie la îndeplinirea indicatorilor asumați de România în domeniul formării profesionale. Mai exact 15 % dintre adulți, cu vârsta între 25-64 de ani, trebuie să participe la programe de învățare pe tot parcursul vieții. Absolvenții vor primi un certificat de calificare recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, iar printr-o procedură simplă și în statele Uniunii Europene.

Calificare de „Zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor“, în derulare

În derulare este un alt program de calificare, în ocupația de „Zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor“, urmat de 27 de persoane, la Daia Română.

Tot prin proiect va mai fi organizat câte un program de calificare în ocupația de „Lucrător în comerț“ în comunele Șpring(Alba), Saschiz(Mureș) și Loamneș(Sibiu). Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0258813800, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00, persoană de contact Maria Savu, asistent manager.

Beneficiari: peste 300 de săteni din Alba, Mureș și Sibiu

În total, prin proiect peste 300 de săteni din comunele Berghin, Ciugud, Daia Română, Loamneş, Ludoș, Meteş, Păuca, Roşia Montană, Saschiz, Şpring, primesc gratuit servicii integrate care le cresc șansele de reușită pe piața muncii.

Proiectul este co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013„Investeşte în oameni!”, Axa prioritară: 5„Promovarea măsurilor active de ocupare“, Domeniul major de intervenţie: 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns