Satele sunt omorâte de răzbunarea pământului

Satele sunt omorâte de răzbunarea pământului

foto: sansanews.ro
foto: sansanews.ro
foto: sansanews.ro

Un fenomen ireversibil loveşte mediul rural.

Ascuns între dealuri acoperite de livezi şi de fâneţuri, satul Craiva se aflã la baza munţilor Apuseni. Pânã în urmã cu douãzeci şi cinci de ani, era una dintre cele mai bogate localitãţi din zonã. Oamenii harnici şi-au ridicat case frumoase şi gospodãrii cu zeci de animale. Coşmarul locuitorilor de aici a început în anul 1965 când dealul Rãchita a început sã alunece, angrenând pereţii caselor, doborând gardurile şi construcţiile anexe, sub privirile disperate ale gospodarilor din Craiva. Din 1975, primele familii au început sã pãrãseascã satul şi sã se mute într-o zonã, cu cinci kilometri mai jos, unde solul prezenta mai multã stabilitate.

Rând pe rând, crãivenii speriaţi de mişcãrile telurice, s-au mutat în localitatea care a primit numele de Craiva Nouã, loc unde se simt mai în siguranţã.

Cu toate cã la Craiva Nouã ameninţarea nu mai pluteşte în aer, oamenii regretã vechiul sat dintre dealuri, unde „… aveam apã, aveam livezi şi oamenii erau mai buni şi mai uniţi”, dupã cum îşi aminteşte nea Vasile, unul dintre bătrânii satului. „În fiecare an, de cum dã firul ierbii, în fiecare zi urc în satu’ vechi şi câteodatã mã mai opresc pe la bisericã şi mã uit cum sã distruge, cã o rezistat douã sute de ani şi acum nimeni nu mai are grijã de ea”, povesteşte bãtrânul cu lacrimi în ochi.

Într-un peisaj ca o adevãratã gurã de rai, din Craiva au mai rãmas doar ruinele caselor, stâlpii caselor şi biserica ortodoxã, care a rãmas fãrã acoperis. Zilnic, la Craiva, vin zeci de oameni, îşi lucreazã pãmânturile, îşi cosesc curţile, şi îşi aduc aminte cu drag de vremurile în care locuiau în unul dintre cele mai frumoase şi mai bogate sate din Apuseni.

Satele mor fără să poată fi „reanimate”

Lunca – satul în care alunecãrile au scos morţii din morminte, Zãrieş-locul unde dealul Zãrieşului a dãrâmat toate casele, Gârbova de Jos, unde seculara bisericã riscă sã se prãbuşeascã peste gospodãriile oamenilor, sunt trei localitãţi care deschid doar lista localitãţilor distruse de mişcãrile solului, pe teritoriul judeţului Alba.

Specialiştii spun cã în momentul în care oamenii şi-au construit casele în localitãţile amintite, solul era stabil. Prin despãduririle fãcute de aceştia şi prin cantitãtile mari de ploaie cãzute în diverse perioade în ultimii treizeci de ani şi care au alternat cu perioade de secetă, pãmântul a început sã alunece, angrenând tot ceea ce a fost clãdit pe el. Încã o cauzã care a determinat alunecãrile de teren o constituie creşterea nivelului pânzei freatice şi infiltrarea cu apã a straturilor argiloase fapt ce a declanşat destabilizarea solului.

Mai mult, zeci de sate din zona colinarã a judeţului Alba sunt ameninţate, în timp, cu dispariţia, tocmai din cauza alunecãrilor de teren care sunt din ce în ce mai frecvente în ultimii ani. Acesta este şi cazul satului Rãhãu, unde, dupã ce în urmã cu cincisprezece ani, pânza freaticã s-a retras la un nivel destul de adânc, în ultimii cinci ani, datoritã excesului de ape pluviale, aceasta s-a ridicat la o cotã periculoasã care provoacã instabilitatea solului.

Acum, mai multe case din Rãhãu sunt ameninţate de alunecãrile de teren care încep sã se declanşeze. Specialiştii din cadrul instituţiilor implicate spun cã în cazul alunecãrilor masive, intervenţia este practic imposibilã. Din punct de vedere social, singura rezolvare este strãmutarea locuitorilor din zonele ameninţate. Cu toate acestea, fenomenul poate fi prevenit, prin împãdurirea zonelor cu stabilitate redusã.

Plantarea unor copaci ar reţine cantitatea de apã care ar putea determina dezagregarea solului, iar rãdãcinile acestora ar putea împiedica alunecarea pãmântului. Dar din nefericire, prea puţini oameni îşi amintesc de pãdurile care acoperea odinioarã dealurile Transilvaniei şi prea puţini factori responsabili se implicã în acţiunile de împãdurire. Poate cã totuşi, cei care trebuie sã intervinã vor interveni, pânã la urmã, dar s-ar putea ca intervenţia lor sã fie tardivã, iar veşnicia sã se mute de la sat.

Biserica din Iclod asteaptă salvarea

Sătenii din Satul Iclod, din comună Sâncel au ajuns să trăiască zile nefericite. Ei se tem să meargă la biserică, după ce dealul pe care se află aceasta a început să alunece, iar pereţii lăcaşului au crăpat.

Acum enoriaşii şi primarul încearcă să facă rost de bani să intervină, înainte ca biserica să se prăbuşească. Biserica se afla în centrul satului Iclod, de lângă Blaj. Oameni harnici, sătenii au construit-o cu ziduri groase de cărămidă şi au acoperit-o cu ţiglă. Biserica a fost ridicat în anul 1879, pe fundaţia unei alte biserici. Timp de mai bine de o sută de ani de ani oamenii au venit şi s-au rugat aici în fiecare duminică, iar acum se interabă dacă peste câţiva ani vor avea unde să vină să se mai roage.

Biserica a mai fost afectat de alunecări de teren, dar de fiecare dată, s-a intervenit în timp util, iar lăcaşul de cult a reuşit să fie salvat. Chiar dacă s-au turnat pereţi de sprijin de beton, dealul nu s-a stabilizat definitiv.

Ilie Fratila, primarul comunei Sâncel povesteşte că prin 1994 a alunecat terenul prima dată, iar atunci s-a construit primu, zid de beton. Din nefericire, bucuria sătenilor a ţinut doar zece ani, pentru că în anul 2004, pământul a început din nou să alunece şi enoriaşii s-au văzut nevoiţi să construiască alt zid de sprijin. După încă aproape zece ani, iată că secetă de anul trecut a făcut ca planul de alunecare să se reactiveze, iar clopotniţă a început să se
mişte, mărind nivelul riscului de prăbuşire.

Oamenii din sat merg acum cu teamă la biserică, dar se roagă la Dumnezeu să îi ferească să se accidenteze în Casa Domnului. Primăria comunei Sâncel şi consiliul judeţean Alba s-au angajat că vor aloca câte 10.000 de lei pentru stabilizarea terenului iar primarul vrea să intervină chiar la structura bisericii, să o consolideze. Dar până atunci însă, duminică de duminică, oamenii din Iclod vor merge la biserică cu inima strânsă şi cu frică să nu cumva să prăbuşeacă clădirea peste ei.

În satul Lunca alunecările au scos mortii din morminte

De ani de zile, locuitorii satului Lunca, comuna Valea Lungã – Alba, trãiesc clipe de coşmar, în fiecare minut planând asupra lor pericolul de a fi îngropaţi de dealul lângã care şi-au construit gospodãriile. Din primãvara anului 1998, alunecãrile de teren au luat o amploare nebãnuitã, solul saturat de apã, pierzându-şi orice calitate solidã.

Pământul a îngropat case şi livezi

Sãtenii spun cã primele fisuri în deal au apãrut în anul 1974, dar cã nimeni nu le-a acordat importanţã. Fenomenul a continuat cu o vitezã insesizabilã pânã în primãvara 1998, când, în câteva sãptãmâni, dealul lângã care este construitã partea superioarã a satului a coborât, acoperind mai multe livezi si câteva gospodãrii ale sãtenilor.

Autoritãtile judetene, au acţionat rapid si dupã o scurtã perioadă, au sosit şi fondurile de la Guvern, pentru strãmutarea a zece familii, ale cãror case erau ameninţate de valul de pãmânt. Din sumele alocate de Guvern şi din donaţii de la diverse societãţi, fundaţii şi persoane fizice, la aproximativ trei kilometri de zona cu probleme, s-a construit strada „Tricolorii României”, unde şi-au construit case cei care şi-au pãrãsit casele pãrinteşti, expuse sinistrului. Oamenii spun cã su denumit aşa strada, deoarece membrii echipei naţionale de fotbal au donat o sumã consistentã de bani.

Osemintele scoase din morminte s-au împrãstiat pe tot dealul

Alunecãrile de teren au afectat şi cimitirul, aflat, ca în orice sat din Transilvania, pe deal. Solul s-a prãbusit, crucile au fost îngropate, iar osemintele rãposaţilor au fost dezgropate de mişcãrile stratului de pãmânt.

Imaginile de coşmar din cimitirul ortodox din Lunca îngrozesc pe orice om care trece pe acolo. Cranii, femure şi alte oase, aşezate pe pãmântul argilos, între crucile cãzute, îi fac pe sãteni sã renunţe la ideea de a pune o lumânare la cãpãtâiul defuncţilor. Mai ales cã, nici nu ar putea şti unde este crucea, ca sã nu mai spun, de cãpãtâiul pãrinţilor.

„O vinit dealul şi ne-o scos morţii din morminte şi când mã uit şi vãd numai oase peste tot, îmi vine sã plâng, cã bietu’ tata nu are hodinã nici acolo”, spune cu lacrimi în ochi unul dintre sătenii a cărui casã este aşezatã la mai puţin de 200 de metri de cimitir.

Din cauzã cã fenomenul s-a produs atât de rapid, „…nici nu am avut timp sã deshumãm morţii şi sã îi mutãm în alt cimitir. Efectiv, nici nu ne-am dat seama când a cãzut coasta dealului şi a dezvelit mormintele, iar acum nimeni nu mai poate sã gãseascã osemintele morţilor, darmite sã îi identifice”, povesteste o femeie, pensionară, căreia nu ii vine nici acum să creadă ce s-a înâmplat.

Cu tristeţe, oamenii şi-au pãrãsit locurile unde s-au nãscut şi unde au copilãrit şi s-au mutat pe „Tricolorii României”, lãsând pe deal oasele înaintaşilor lor, dezgropate de natura nemiloasã.

Emanuel JILINSCHI

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns