S-a adoptat proiectul privind limitarea exporturilor de lemn

S-a adoptat proiectul privind limitarea exporturilor de lemn

Astăzi în cadrul şedinţei de Guvern s-a adoptat proiectul de lege privind limitarea exporturilor de lemn.
Premierul Victor Ponta a declarat înainte de începerea ședinței de Guvern, că deși inițial era vorba despre o ordonanță de urgență, până la urmă au ales să aprobe un proiect de lege privind limitarea exporturilor de lemn.

Ministerul Mediului a prezentat sâmbătă un proiect de ordonanţă de urgenţă care stabileşte că exportul de materiale lemnoase, sub formă de buşteni, cherestea şi lemn de foc, va fi suspendat până la 31 august, îar în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, orice operaţiune de export şi livrare intra-comunitară trebuie să fie însoţită de licenţă.

„Licenţa se va emite pe fiecare operaţiune de export sau de livrare intra-comunitară şi va conţine următoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, provenienţa, încadrarea tarifară, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimată în metri cubi, preţul de vânzare, destinaţia, modalitatea de transport în afara ţării şi biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei României în cazul livrărilor intra-comunitare”, se arată în document.
sursa: b1.ro

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns