România împrumută 200 milioane de euro pentru învăţământul secundar

România împrumută 200 milioane de euro pentru învăţământul secundar

Guvernul Ponta a aprobat, printr-un Memorandum, Raportul negocierii Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea implementării Proiectului privind învățământului secundar. Textul negociat al Acordului de împrumut a fost semnat de Ministerul de Finanţe, Acordul urmând a a fi supus ratificării în Parlament.

Prin actualul Acord, BIRD acordă împrumut cu o valoare de 200 milioane de euro, pe o perioadă de 20 de ani, rambursabil într-o singură tranșă, la 1 noiembrie 2034, cu o dobândă EURIBOR la șase luni, plus marja variabilă.

Perioada de implementare a Proiectului va fi de circa șapte ani, data limită de tragere a sumelor împrumutului este de 31 decembrie 2022, conform unui comunicat al Guvernului României.

Proiectul privind învățământul secundar vizează stimularea absolvenţilor de învățământ secundar superior (liceu) de a-şi continua studiile în învățământul terțiar (învăţământ superior sau alte forme de învăţământ postliceal). Proiectul va sprijini programul educațional național prin intervenții la nivelul școlilor (asigurarea de granturi, ore de remediere și tutoriat, consiliere, meditații, activități extracurriculare etc.), intervenții sistemice (revizuiri ale programei școlare, formarea cadrelor didactice, îmbunătățirea condițiilor de predare etc.), precum și intervenții la nivelul universităților și programe de vară, vizând sprijinirea studenților cu risc de abandon – se mai arată în comunicat.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns