România Curată acuză! Bilanț mortal (și provizoriu) pe drumul alternativ la segmentul...

România Curată acuză! Bilanț mortal (și provizoriu) pe drumul alternativ la segmentul de autostradă Sibiu-Orăștie, închis pentru reconstrucție. Răspunde cineva, penal și financiar, pentru asta?

24.09.2015: ”Un grav accident de circulație avut loc joi dimineață în jurul orei 4:30 pe Drumul Național 1, între Sibiu și Sebeș, la intrare în Miercurea Sibiului. Un șofer de TIR din Argeș, a murit după ce a fost proiectat prin geamul autotrenului pe care îl conducea.” (sursa: oradesibiu.ro).

28.09.2015: ”Şeful Poliţiei Rutiere Sibiu, comisar şef Alin Pahonţu, a declarat azi, că principala urmare a închiderii în urmă cu trei săptămâni a traficului pe Autostrada A1, între Sălişte (judeţul Sibiu) şi Cunţa (judeţul Alba), este apariţia accidentelor rutiere şi îngreunarea circulaţiei pe DN 1. (…) Ultimul accident rutier de pe DN1, pe tronsonul Sălişte – Cunţa, a avut loc în urmă cu patru zile, când un şofer de TIR a decedat.” (sursa: radioiasi.ro).

28.09.2015: (câteva ore mai târziu): ”Traficul rutier se desfăşoară pe două benzi din trei, pe DN 1, la Sălişte, după producerea unui accident în urma căruia şoferul unei maşini a decedat, iar o persoană care se afla în autovehicul a fost foarte grav rănită, potrivit Poliţiei. Şoferul a decedat după ce a intrat cu maşina pe contrasens într-o curbă, fiind acroşată de o autoutilitară şi aruncată în şanţ. (…) ”La Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU Sibiu a fost adusă o pacientă de 84 de ani care este politraumatizată, prezintă traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic, multiple fracturi. Pacienta este conştientă, dar instabilă hemodinamic, în continuare supusă unor investigaţii de specialitate, întrucât nu a ieşit din sfera de pericol. Cu siguranţă, femeia va rămâne internată’, a declarat Decebal Toderiţă, purtător de cuvânt al Spitalului clinic Judeţean Sibiu.” (sursa: radiomures.ro)

26.11.2015: ”Un accident în care au fost implicate patru autoturisme a avut loc pe DN 1, joi, 26 noiembrie 2015, la intrarea în localitatea Apoldu de Sus. Traficul a fost restricţionat între Sibiu şi Sebeş. Din evenimentul rutier a rezultat rănirea ușoară a unei persoane. În accident au fost implicate patru autoturisme (un microbuz de transport marfă, un TIR și două autovehicule mici – n.r.). Din fericire, șoferii nu circulau cu viteză mare. Singurul rănit este șoferul de 50 de ani care circula regulamentar și care a fost lovit de microbuz.” (sursa: bunaziuafagaras.info).

14.12.2015: A scăpat miraculos. ”Un tânăr de 33 de ani din Ocna Mureş a scăpat doar cu leziuni uşoare în urma unui accident rutier grav produs luni dimineaţa pe DN1, în judeţul Sibiu, în afara localităţii Apoldu de Sus. Din primele date ale IPJ Sibiu, şoferul a pierdut controlul volanului, într-o curbă şi a intrat pe contrasens, unde a lovit două autoutilitare.” (sursa: alba24.ro).

15.12.2015: Șase persoane rănite într-un accident pe DN1, la Apoldu de Jos. ”ISU Sibiu anunță că echipaje SMURD acorda ajutor medical pentru șase victime ce au suferit traumatisme usoare in urma acestui accident rutier petrecut in localitatea Apoldu de Sus. ”Persoanele sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgente. De asemenea, un echipaj de pompieri asigura masurile de protectie si siguranta la incendiu la fata locului”, spun cei de la ISU Sibiu.” Traficul s-a desfășurat alternativ, pe o singură oră, timp de aproape nouă ore. (sursa: oradesibiu.ro).

Știrile de mai sus sunt din categoria celor care intră, de obicei, la categoria ”fapt divers” în ziarele și pe site-urile de știri quality ori în buletinele de știri ale televiziunilor locale. În mass-media naționale citim asemenea știri doar când numărul victimelor depășește 4-5 persoane ori dacă imaginile ”cu fiare contorsionate” intră în categoria care poate fi prezentată generic cu titrarea ”un accident spectaculos”. Și, totuși, aceste știri nu țin de ”fapt divers”. Localitățile Săliște, Apoldu de Sus, Apoldu de Jos și Miercurea Sibiului nu se află nici în Afghanistan, nici în Irak, nici în Siria, chiar dacă bilanțul victimelor înregistrate aici poate ne-ar putea face să ne gândim la așa ceva. În fapt, cele două localități învecinate se află pe DN1, pe varianta de ocolire pentru segmentul de autostradă Orăștie-Sibiu dintre Săliște și Cunța, închis pentru a fi reconstruit, după ce a fost inaugurat electoral în luna noiembrie a anului trecut.

Altfel spus, acesta este prețul plătit pentru incompetența (și corupția) din construcția de autostrăzi din România, se arată în studiul realizat de platforma romaniacurată.ro. Și să nu ne bazăm pe noroc și miracole. Segmentul de DN1 în discuție a fost (și este) unul extrem de periculos. Ține de hazard ca tragediile care s-au produs până acum aici să nu se repete până la redeschiderea segmentului de autostradă. Dincolo de suportarea facturii pentru reconstrucția segmentului de autostradă, va răspunde cineva – penal și financiar – pentru toate acestea?

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns