Regiunea Centru își va continua colaborarea de succes cu Germania

Regiunea Centru își va continua colaborarea de succes cu Germania

tfoto3Continuarea colaborării şi parteneriatului de succes, demarate în urmă cu mai bine de un deceniu între Regiunea Centru şi Landul Brandenburg, a fost demonstrată, încă odată, la începutul acestei  săptămâni când, doamna Judith Urban, Locțiitoare permanentă a Consulului general al Germaniei de la Sibiu, s-a întâlnit, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, cu domnul Simion Creţu, director general ADR Centru. La discuţiile purtate de Excelenţa sa, a participat şi doamna Birgit Schliewenz, reprezentant pentru chestiuni de parteneriat între Landul Brandenburg şi Regiunea Centru.

Discuţiile oficialilor s-au axat pe noi direcţii şi proiecte de colaborare pentru dezvoltarea Regiunii Centru în perioada 2014-2020.

Doamna Judith Urban se află la post începând cu sfârșitul lunii octombrie 2013 iar, la începutul anului 2014, va fi numită în funcția de Consul general al Germaniei la Sibiu.

Este semnificativ faptul că Excelența sa a efectuat prima sa vizită informală în Regiunea Centru la sediul ADR Centru.

Acest lucru demonstrează încrederea de care Agenția se bucură în calitate de partener al Germaniei pentru continuarea proiectelor comune, în special în domeniul investițiilor în economie și al formării profesionale continue.

Doamna Urban a adus în discuţia cu reprezentanţii Regiunii Centru rezultatele obţinute până în prezent în procesul de dezvoltare a  Regiunii Centru, în cadrul parteneriatului bilateral româno-german, şi în cadrul celui realizat cu Landul Brandenburg.

Împreună cu reprezentantul pentru chestiuni de parteneriat între Landul Brandenburg şi Regiunea Centru, au fost analizate viitoarele teme ce vor fi abordate pentru susţinerea implementării proiectelor de dezvoltare din Regiunea noastră.

Parteneriatul nostru cu Germania și cu Landul Brandenburg a fost şi este deosebit de important pentru întreaga Regiune, datorită exemplelor şi modelelor primite în derularea de proiecte.

Aceste modele provin din experienţa germană, a expertizei resurselor umane implicate, dar şi datorită oportunităţii părţii germane de a stabili relaţii ce simplifică drumul investitorilor germani către noi investiţii în regiune. În această întâlnire de lucru, informală, am căutat să identificăm noi posibilități de colaborare româno-germane, în ceea ce priveşte armonizarea politicilor de dezvoltare.

Pentru viitoarea perioadă de finanțare vizăm concretizarea investițiilor germane în Regiunea Centru, impulsionarea turismului, prin sosirea în România a cât mai multor cetățeni germani, precum și dezvoltarea sistemului învățământului profesional, pe modelul dual german.

De asemenea, vom acorda o atenţie deosebită schimbului de informaţii şi colaborării între județele regiunii și Landul Brandenburg,“ a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Am venit recent în Regiunea Centru și am constatat că s-a dezvoltat continuu, inclusiv datorită sprijinului german.

Din acest punct de vedere a fost semnificativ Parteneriatul cu Landul Brandenburg. Mai multă semnificație vor dobândi viitoarele căi de comunicațe rapidă, autostrăzile și căile ferate.

Am dorit să discut cu reprezentanții regiunii despre intenţiile noastre de dezvoltare a sectorului turistic, a implementării de noi soluţii în domeniului utilizării eficiente a energiilor regenerabile şi al parteneriatelor economice, cum sunt cele de la Sibiu, Blaj şi Cugir, dar și din alte județe.

Voi ocupa în curând funcția de Consul general și doresc să transmit un mesaj ferm către Germania, că Regiunea Centru știe cum să utilizeze resursele europene și știe cum să se dezvolte, începând de la nivelul de formare profesională, până la investițiile de mare anvergură.

Din acest punct de vedere parteneriatul cu ADR Centru și cu întreaga Regiune este cel mai bun exemplu”, a declarat doamna Judith Urban, Locțiitoare permanentă a Consulului general al Germaniei de la Sibiu.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns