Raport de activitate ISU „Unirea” Alba: Peste 230.000 de lei prin inspecţia...

Raport de activitate ISU „Unirea” Alba: Peste 230.000 de lei prin inspecţia de prevenire, în primul semestru al anului

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al Judeţului Alba transmit că, prin Inspecția de Prevenire, în primul semestru al anului 2014, a desfășurat 1753 activități. În cadrul acestora au fost şi acţiuni de control la primării, instituţii şi operatori economici, în urma cărora au fost date sancţiuni de peste 230.000 de lei.

Un număr de 360 au reprezentat controale la localități (51), instituții și operatori economici (298), respectiv audituri de supraveghere (11). Controalele desfășurate au avut și controale inopinate, în 56 de cazuri (16%), activitate ce va crește numeric în perioada următoare. Un număr de opt activități de control s-au desfășurat la operatori economici SEVESO, iar 31 de activități în comun cu alte instituții județene (vizând aspecte preventive privind exploatarea diferitelor instalații ori apărarea împotriva inundațiilor).

Tot prin Inspecția de Prevenire s-au executat 294 de activități de îndrumare, coordonare, sprijin, asistență tehnică ori verificări petiții, din care 36 la servicii voluntare sau private pentru situații de urgență, respectiv 258 la localități, instituții, operatori economici sau cetățeni.

Pregătirea în domeniul situațiilor de urgență și informării preventive a totalizat 370 de activitități și a presupus instruiri, convocări, informări preventive și exerciții desfășurate la localități sau instituții. Participanți la aceste activități au fost conducătorii sau persoanele cu răspundere în domeniul situațiilor de urgență, elevi, profesori și cetățeni.

Analiza și verificarea unor documente/informații specifice în domeniului situațiilor de urgență au constat în 729 de activități, din care 175 au fost pe linia avizării/autorizării privind securitatea la incendiu/protecție civilă, iar 554 pentru diferite planuri specifice sau transporturi periculoase.

Pentru neregulile constatate pe timpul controalelor s-au aplicat 1126 sancțiuni contravenționale din care 981 avertismente și 145 amenzi contravenționale în cuantum de 230.900 de lei.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns