Radu Ţâmpea învingător la Cluj-Napoca

Radu Ţâmpea învingător la Cluj-Napoca

Cluj 1 - Radu TampeaMezinul CSU Alba Iulia, Radu Ţâmpea (7 ani) şi-a adăugat în palmares un nou succes, clasându-se pe locul 1 din 16 participanţi la categoria copii sub 8 ani a Festivalului Internaţional de Şah “Lions” desfăşurat în perioada 4-7 iulie la Cluj-Napoca.

Şahistul albaiulian a obţinut 7,5 puncte în cele 9 runde ale turneului, devansându-i cu o jumătate de punct pe Sony Laurenţiu Şipos (CS Şah Club Potaissa Turda) şi Andrada Moldovan (ACS Samus Şah Club Cluj-Napoca).

La finalul competiţiei Radu Ţâmpea a fost răsplătit de organizatorii turneului, Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Pegas Cluj-Napoca şi Clubul “Lions” din Cluj-Napoca, cu o frumoasă cupă şi un premiu de 600 lei.

Cluj 2 - Radu Tampea si Mihnea CostachiO evoluţie foarte bună a avut şi Mihnea Costachi (13 ani) la categoria juniori sub 18 ani.

Juniorul legitimat la CSU Alba Iulia a obţinut 6,5 puncte din 7 partide, însă rezultatul nu i-a fost suficient pentru câştigarea turneului, el fiind depăşit de Alex-Emanuel Geiger (LPS Satu Mare) care a acumulat acelaşi număr de puncte şi a avut un coeficient de departajare Bucholtz superior.

Clasarea pe locul secund i-a adus lui Mihnea Costachi un premiu de 450 lei.

Ultima treapta a podiumului la această categorie de vârstă a fost ocupată de Andrei-Ovidiu Chioran (CSS Viitorul Cluj-Napoca) cu 5 puncte.

Dintre reprezentanţii CSO Cugir cea mai bună evoluţie a avut-o Ilie Arion clasat pe locul 5 din 19 participanţi la categoria copii sub 10 ani, grupă câştigată de Mihai-Iulian Toma (CS Otopeni), în timp ce Daniel Ghiban şi Mircea-Adrian Zinca s-au clasat pe locurile 11, respectiv 18 din 31 de participanţi la categoria juniori sub 18 ani.

Comentarii

Comentarii

Fara Comentarii

Lasa un raspuns